TNB anunță cu durere despărțirea de Carmen Stănescu!

0

Teatrul Național din București anunță cu durere despărțirea, după o lungă și grea suferință, de una dintre cele mai mari actrițe ale Teatrului Românesc – Carmen Stănescu!  

A debutat pe scenă în 1945 fiind studentă la Conservatorul Regal de muzică și artă dramatică, la clasa marii profesoare Marioara Voiculescu.

De atunci a realizat roluri memorabile alături de cei mai mari actori din Teatrul Național, Bulandra și Nottara și în regia celor mai importanți regizori ai teatrului românesc.

A jucat comedie, dramă și tragedie cu aceeași forță artistică.

A înnobilat cu talentul ei creațiile marilor scriitori români: Barbu Ștefănescu Delavrancea, Alexandru Davila, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Horia Lovinescu și alții.

A fost o interpretă desăvârșită a eroinelor lui I.L.Caragiale. A jucat roluri importante în piese de Shakespeare, Molière, Goldoni, Corneille, Bernard Shaw, Gogol, Cocteau, Jean Anouilh, Arbuzov.

A făcut filme, televiziune, radio.

A fost o femeie foarte frumoasă. O profesionistă desăvârșită. O minunată colegă.

Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu o pot face sâmbătă 14 aprilie a.c., între orele 10.00 – 13.00, în foaierul Sălii Mari a TNB.

Înmormântarea va avea loc la cimitirul Reînvierea.

Suntem alături de colegul nostru Damian Crâșmaru în marea lui durere.

Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească în pace!

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.