Protest uriaș pentru eliberarea liderilor separatiștilor catalani
Peste 300.000 de oameni au ieşit duminică pe străzile din Barcelona pentru a cere eliberarea din închisoare a celor 17 liderilor separatişti catalani, acuzaţi de către autorităţile de la Madrid de rebeliune.
Manifestanţii s-au adunat într-una dintre pieţele centrale din Barcelona, cerând „libertate pentru prizonierii politici”, scrie Mediafax.
Organizatorii marşului au precizat că acţiunea de duminică are rolul de a „apăra instituţiile catalane şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor” din regiune.
„Nu este un protest în favoarea separatismului. Problema catalană nu se poate rezolva prin intermediul instanţelor, ci prin dialog şi dezbateri politice”, a declarat un participant la marş.
Manifestaţia are loc la zece zile după ce o instanţă din Germania a respins cererea de extrădare în Spania a fostului lider cataln Carles Puigdemont, acuzat de autorităţile de la Madrid de rebeliune.
La 23 martie, Curtea Supremă a Spaniei a decis că 25 de lideri catalani vor fi judecaţi pentru rebeliune, delapidare şi încălcarea dispoziţiilor statului, prin implicarea în proclamarea independenţei Cataloniei faţă de Spania la 27 octombrie 2017. Infracţiunea de „rebeliune” are o pedeapsă maximă de 30 de ani de închisoare.