Șoc la Toronto. O camionetă a intrat în mulțime!
O camionetă a intrat luni într-un grup de pietoni, în oraşul Toronto. Zece persoane au murit, iar 15 au fost rănite, a anunţat poliţia capitalei economice canadiene, relatează AFP. Poliţia l-a reţinut pe şoferul furgonetei, au anunţat forţele de ordine pe Twitter.
Bilanţul atacului care a avut loc la Toronto după ce o camionetă a intrat în pietoni a ajuns la 10 morţi şi 15 răniţi, conform ultimelor informaţii ale poliţiei, scrie BBC. Bilanţul morţilor a crescut după ce una din victimele atacului a decedat în spital.
Poliţia crede că gestul lui Alek Minassian a fost intenţionat şi nu un accident. Mai mulţi martori ai incidentului au povestit că acesta a intrat cu viteză în mulţimeşi, cu toate că avea timp să oprească, dacă ar fi fost un accident, nu a făcut-o.