Scade numărul directorilor de la CFR Călători
Compania CFR Călători a fost reorganizată „pentru eficientizarea activităţii şi reducerea cheltuielilor”, numărul directorilor la nivel central fiind redus de la 13 la 9, se arată într-un comunicat de presă al CFR.
„Începând cu data de 3 mai, prin hotărârea Consiliului de Administraţie al SNTFC CFR Călători SA, compania a fost reorganizată pentru eficientizarea activităţii şi creşterea gradului de competitivitate pe piaţă. În noua structură, numărul directorilor la nivel central a fost redus de la 13 la 9”, precizează conducerea CFR Călători.
„În urma acestor măsuri, la fondul de salarii al CFR Călători se face o economie de aproximativ 70 de mii de lei lunar”, se mai arată în comunicat.