Festivalul Culturii Române, la Cracovia, la a XI-a ediție

0

Cea de a 11-a ediţie a Festivalului Culturii Române la Cracovia, patru zile pline de evenimente, dedicate publicului adult şi copiilor, acoperind domenii diverse – teatru, literatură, arte vizuale, film, arhitectură, istorie, ateliere de limbă română, va avea loc în perioada 10 – 13 mai, în organizarea Institutului Cultural Român de la Varşovia.

Potrivit unui comunicat al ICR Varşovia, transmis vineri, evenimentul, o adevărată sărbătoare a culturii române, organizat anual, neîntrerupt, de la înfiinţarea institutului, va fi inaugurat de spectacolul NINA sau fragilitatea pescăruşilor împăiaţi, de Matei Vişniec, în interpretarea actorilor Mihaela Teleoacă, Gheorghe Visu şi Lucian Pavel. O producţie a Teatrului de Comedie din Bucureşti, spectacolul este regizat de Alexandru Matei.

În cadrul festivalului vor fi vernisate două expoziţii de fotografie, pregătite în contextul Centenarului Marii Uniri, ambele dedicate unor personalităţi care s-au înscris în istoria României ca reformatori şi autori ai Unirii.

Literatura îşi va avea locul ei privilegiat, în programul festivalului regăsindu-se întâlniri cu scriitorul Lucian Dan Teodorovici şi istoricul Adrian Cioroianu, programul fiind completat de ateliere de limba română pentru adulţi şi copii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.