Enel și Innocentive își unesc forțele

Cei doi jucători vor identifica 50 de provocări tehnologice care vor fi rezolvate prin intermediul rețelei InnoCentive, de peste 380.000 de specialiști, cu scopul final de a sprijini Enel în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD). 

Ernesto Ciorra, Head of Innovation and Sustainability (Innovability) al Grupului Enel și Craig Jones, Directorul Executiv al InnoCentive, o companie de vârf în domeniul open innovation și crowdsourcing, a semnat un acord al cărui obiectiv principal este sprijinul acordat Enel în vederea atingerii a patru dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) pe care Enel le-a stabilit: ODD 4 (educație de calitate), ODD 7 (energie curată și la prețuri accesibile), ODD 8 (muncă decentă și creștere economică) și ODD 13 (acțiune climatică).

În cadrul acordului, InnoCentive și Enel vor identifica 50 de provocări legate de tehnologie care pot ajuta Grupul să își realizeze obiectivele de eficiență operațională și creștere industrială, dar și să creeze o valoare comună pentru Enel și părțile interesate, cu scopul final de a sprijini Enel în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD). Odată ce provocările sunt identificate, InnoCentive va lansa, în conformitate cu metodologia sa „Challenge Driven Innovation”, un apel la acțiune către rețeaua sa de peste 380.000 de persoane care ajută la rezolvarea problemelor din segmentele corporativ, de cercetare, academic și de start-up, în vederea propunerii unor soluții pentru aceste provocări.

Prin acest parteneriat, reafirmăm conceptul de „innovability”, care reunește inovația și sustenabilitatea în vederea abordării provocărilor tehnologice, ale căror soluții sunt menite să creeze valoare pentru Enel, în timp ce abordăm câteva dintre principalele probleme ale lumii, reflectate în cele patru ODD-uri la care ne-am angajat. Acesta este un alt exemplu al relației intrinsece dintre inovație, sustenabilitate și crearea de valoare, pentru noi și pentru părțile interesate. Nu putem crea valoare pentru noi înșine dacă nu creăm condiții economice și sociale solide pentru părțile interesate. Dacă vrem să creăm această valoare comună, trebuie să inovăm, și nu putem inova dacă nu suntem deschiși oportunităților din jurul nostru. Acesta este cercul virtuos care stă la baza abordării Enel și este perfect reprezentat în parteneriatul cu InnoCentive„, a declarat Ernesto Ciorra, Head of Innovability la Enel.

Acordul, care se va derula până în 2021, a fost semnat în timpul celei de-a noua ediții a #EnelFocusOn din San Francisco, un eveniment transmis live, denumit „Open Innovability (Inovare deschisă) pentru o lume mai bună”, la care au participat influenceri internaționali. Provocările vor fi transmise pe ambele portaluri, InnoCentive și „Open Innovability” al Enel (http://www.openinnovability.enel.com/), unde vor fi colectate toate soluțiile. Enel va premia cele mai bune soluții pentru fiecare provocare cu premii variind de la recompense financiare la parteneriate, după o evaluare aprofundată a experților.

“Suntem mândri să colaborăm cu Enel, o companie pentru care inovația și durabilitatea se află în centrul activității sale, și admirăm angajamentul Grupului de a atinge patru dintre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU (ODD). Enel este partenerul perfect pentru InnoCentive, și problemele pe care le abordează sunt ideale pentru metodologia noastră, Challenge Driven Innovation”, a susținut Craig Jones, Directorul Executiv al InnoCentive. ”Provocările pe care le vom pregăti pentru Enel sunt aliniate cu abordarea lor strategică și creează oportunități inspiraționale și profitabile pentru rețeaua noastră Solver (de rezolvare a problemelor). Suntem onorați că Enel a ales parteneriatul cu InnoCentive pentru inițiativele de open innovation și așteptăm cu nerăbdare să dezvoltăm împreună soluții în anii ce vor urma.”

 

În 2017, Grupul Enel a făcut progrese semnificative în realizarea a patru dintre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU, mai precis 600.000 de beneficiari ai ODD 4; 1,7 milioane de beneficiari ai ODD 7 în Africa, Asia și America Latină; 1,5 milioane de beneficiari ai ODD 8 și emisii de carbon echivalente cu 400 g/kWheq[1] în temeiul ODD 13. Enel și-a luat angajamentul de a atinge, până în 2020, ODD 4 pentru 800.000 de beneficiari; 3 milioane de beneficiari cu precădere în Africa, Asia și America Latină, în cazul ODD 7; 3 milioane de beneficiari ai ODD 8 și emisii de carbon mai mici de 350gCO2/kWheq în cazul ODD 13.

Parteneriatul cu InnoCentive este un exemplu remarcabil al modelului ”Open Innovability” al Enel, care se bazează pe contribuția surselor externe calificate, de la start-up-uri până la mediul corporativ, de cercetare și academic, pentru a obține inovația durabilă cu scopul final de a crea valoare tangibilă, economică și socială pentru Enel și partenerii săi. Grupul Enel colaborează încă din 2015 cu InnoCentive pentru a rezolva diverse provocări tehnologice.

Enel este o companie energetică multinațională, jucând un rol important pe piețele globale de electricitate, gaze naturale și energii din surse regenerabile. Este cea mai mare companie integrată de utilități din Europa după capitalizarea de piață și una dintre primele companii de electricitate de pe continent în ceea ce privește capacitatea instalată și EBITDA raportat. Grupul Enel activează în peste 30 de țări de pe cinci continente și are o capacitate instalată netă de producție de energie de circa 88 GW. Enel distribuie electricitate și gaze naturale printr-o rețea de peste 2 milioane km, are peste 65 de milioane de clienți casnici și companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienți comparativ cu firmele europene din domeniu. Enel Green Power, divizia de energie regenerabilă a Grupului Enel, gestionează deja unități de producție cu capacitate de aproximativ 41 GW, printr-un mix de surse care include energia eoliană, solară, geotermală, biomasă şi hidroenergie în Europa, America, Africa, Asia și recent, Australia.

InnoCentive este lider în domeniul inovației și finanțării prin crowdsourcing și colaborează cu companii din topul Fortune 1000, entități guvernamentale și organizații non-profit, pentru a dezvolta soluții pentru problemele lor de afaceri, științifice și tehnice. InnoCentive are un istoric bogat în rezolvarea provocărilor legate de energie, în numele multor organizații guvernamentale și non-profit. Încă de la înființarea sa în 2001, InnoCentive și-a îndreptat metodologia Challenge Driven Innovation și platformele special construite pentru soluții de crowdsourcing pentru peste 2.300 de provocări externe dintr-o rețea globală de 400.000 de specialiști în rezolvarea problemelor din aproape 200 de țări. Soluțiile CDI full-service ale InnoCentive includ consultanță,  definirea provocărilor, training și servicii de management de programe pentru a ajuta organizațiile să dezvolte soluții atât pe plan intern cât și extern.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.