APAH-RO, despre importanța testării pentru virusurile hepatice
Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) lansează o serie de acțiuni locale cu ocazia ”Săptămânii Europene a Testării Hepatite-HIV – proiect pilot”, desfășurată în acest an sub motto-ul “Testare.Tratare.Prevenire.” și organizată de ELPA împreună cu INTEGRATE Joint Action.
În cadrul „Săptămânii Românești a Testării”, campanie organizată în perioada 18-25 mai, APAH-RO va asigura, prin intermediul partenerilor săi, testarea persoanelor aflate în situații defavorizate din Brașov (sediul Fundației Bucuria Darului, 22 mai), Turda (cartier Poiana, județul Cluj, 25 mai), județul Giurgiu (comuna Stănești, 21 mai) și județul Suceava (localitatea Vicovul de Sus).
La evenimentul de lansare, organizat miercuri, 16 mai, au participat: Tatjana Reic, președinte al Europen Liver Patients’ Association (ELPA); Marinela Debu, președinte al Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România; Dr. Mihaela Udrescu, Grupul de Gastroenterologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie; Dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase, Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș”; reprezentanți ai asociațiilor ARAS și CARUSEL.
”După un număr de ani în care am militat pentru o săptămână în plus a testării cu focus mai mult pe hepatite, în acest an ELPA împreună cu INTEGRATE Joint Action lansează proiectul pilot a Săptămânii Europene a Testării desfășurată primăvara. În timpul Săptămânii Testării Hepatite-HIV sperăm să crește notorietatea privind importanța testării hepatitelor B și C și a virusul HIV. Trebuie să nu uităm că testarea poate reduce semnificativ costurile din sistemul de sănătate prin diagnostigarea în stadii incipiente ale afecțiunilor,” a declarat Tatjana Reic, președinte ELPA care invită organizatorii să participe și să continue sprijinirea Săptămânii Europene a Testării și în 2019.
La nivelul regiunii europene OMS, se estimează că 13,3 milioane de persoane trăiesc cu virusul hepatitic B, iar 15 milioane cu virusul hepatitic C. În consecință, anual, hepatitele B și C generează peste 120.000 de decese, principalele cauze fiind ciroza hepatică și cancerul.
Pe plan global, hepatita B este responsabilă pentru 26% din decesele asociate cirozei și pentru 37% din decesele asociate cancerului hepatic. În același timp, hepatita C este cauza pentru 29% din decesele asociate cirozei și pentru 42% din decesele asociate cancerului hepatic.
În cadrul campaniei desfășurată de APAH-RO în România peste 1.000 număr de persoane care trăiesc în condiții socio-economice dificile sau se află în zone defavorizate, cu acces limitat la servicii medicale, vor fi testate cu teste clasice de sânge și teste rapide.
“Se estimează că aproximativ un milion și jumătate de români trăiește cu virusurile hepatitice B și C. Este obligatorie facilitarea testării pentru că o diagnosticare timpurie poate salva vieți prin prevenirea dezvoltării cirozei și a cancerului hepatic. Mulți nu se testează pentru că nu prezintă simptome sau își spun că riscul de a avea hepatită este mult prea mic. Acestea nu pot fi argumente valide deoarece, în cazul hepatitelor, simptomele pot să nu se manifeste ani la rând! Pentru campania din acest an ne vom îndrepta către persoanele care prezintă un potențial ridicat de infectare și un grad redus de diagnosticare din diverse motive”, a declarat Marinela Debu, președinte APAH-RO.
”La testele de hepatită C, oferite de ARAS în anul 2017, o persoană vulnerabilă din trei a primit un rezultat pozitiv, dar numai 696 de persoane din grupuri sau comunități dezavantajate au avut acces la aceste teste. Cei care au primit rezultat pozitiv nu au reușit să meargă mai departe, spre confirmare și tratament deoarece nu erau asigurați. De aceea susținem creșterea accesibilității testării pentru hepatite, astfel încât diagnosticarea să fie posibilă și pentru persoanele care se află în situații de vulnerabilitate, persoane care nu au asigurări de sănătate și nici medic de familie”, a declarat Liana Velica, manager proiect ARAS.
Etapa testării reprezintă un prim pas dintr-un proces mai amplu. Testarea este cu adevărat eficientă doar în momentul în care pacientul este diagnosticat şi inclus în programul de tratament. APAH-RO consideră că anunțul Ministerului Sănătăţii privind programul naţional de screening şi decizia CNAS de introducere a markerilor virali pentru hepatită la medicii de familie reprezintă semne pozitive pentru pacienții cu hepatită. Asociația îndeamnă românii să ceară trimitere pentru aceste analize și își exprimă speranța că măsurile anunțate de autorități vor fi implementate cu succes în următoarea perioadă.
Acțiunile desfășurate în cadrul ”Săptămânii Europene a Testării Hepatite-HIV – proiect pilot”, sunt în acord cu obiectivul OMS de eliminare a hepatitelor virale până în anul 2030.
Mai multe informații despre fiecare acțiune de testare în parte vor fi afișate pe site-ul APAH-RO – www.hepato.ro
APAH-RO este o entitate neguvernamentală, înfiinţată în 2009, la initiaţiva unui grup de pacienţi din întreaga ţară. Cu sloganul „Pentru drepturile tale!”, organizaţia militează pentru creşterea gradului de depistare şi accesul la tratament. Organizaţia militează pentru creşterea accesului la tratament a pacienţilor cu afecţiuni hepatice, desfăşurând activităţi de informare şi sprijin în rândul pacienţilor cu afecţiuni hepatice, a membrilor familiilor, întruniri cu scopul de a sensibiliza în ceea ce priveşte importanţa depistării cât mai rapide a hepatitelor cronice virale şi a importanţei tratamentului făcut la timp, ţinând cont strict de recomandările medicilor. APAH-RO este membră a: Alianţei Pacienţilor Cronici din România (APCR); European Liver Patients Association (ELPA ); World Hepatitis Alliance (WHA).