Acreditare importantă pentru UMF Târgu Mureș

Societatea Europeană de Sport, Traumatologie, Genunchi şi Artroscopie (ESSKA) a acreditat Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş ca centru european de instruire în chirurgia artroscopică, a anunţat miercuri, în deschiderea celei de-a IV-a ediţii a Cursului Internaţional de Chirurgie Artroscopică, co-preşedintele Comitetului de organizare, prof. univ. dr. Tiberiu Băţagă.

„Avem acest nou format, pe care board-ul ESSKA ni l-au impus având în vedere că am fost acreditaţi ca Centru european de teaching, şi anume 30 de participanţi care au posturile lor de lucru, cu o zi de artroscopie şi cu o zi de artroplastie. Pentru centrul acesta de teaching, cele două clinici de ortopedie am depus documentaţia privind tipurile de intervenţii chirurgicale pe care le facem şi, de asemenea, condiţiile pe care le avem, dacă suntem acreditaţi ca linie academică, deci avem studenţi, rezidenţi, specialişti în pregătire şi partea legată de cercetare. (…) colegii noştri europeni erau foarte bine documentaţi şi în ceea ce priveşte participările noastre la congrese”, a declarat dr. Tiberiu Băţagă.

Pentru susţinerea acestor cursuri, şi nu numai, dr. Băţagă a precizat că, în cel mult doi ani, în campusul UMF Târgu Mureş se va înfiinţa şi un centru interdisciplinar de simulare şi cercetare pentru diferite specialităţi chirurgicale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.