Bulgaria vrea să relanseze centrala nucleară de la Belene

Parlamentul bulgar a aprobat un plan în vederea unei relansări a centralei nucleare de la Belene, la cinci ani după suspendarea proiectului din cauza unor probleme financiare şi unor îngrijorări cu privire la o dependenţă prea mare de energia rusă.

Parlamentul a aprobat joi, cu 172 la 14 voturi, o propunere a premierului Boiko Borisov cu privire la elaborarea unui plan, până la sfârşitul lui octombrie, în vederea unei reluări a construirii centralei nucleare pe malul Dunării.

Bulgaria a cheltuit deja aproximativ 1,8 miliarde de dolari cu această centrală, însă Guvernul a impus în 2012 un moratoriu asupra continuării lucrărilor, în urma unor presiuni din partea Statelor Unite şi Uniunii Europene (UE) – a cărei preşedinţie semestrială este deţinută în prezent – cu scopul de a limita dependanţa energetică de Rusia.

Bulgaria a suspendat, de asemenea, acest prioect comun cu compania rusă Atomstroieksport, din cauză că nu a găsit investitori străini care să finanţeze un buget ameţitor, estimat la aproximativ 11,8 miliarde de dolari.

Această suspendare a înfuriat Rusia, care spera să facă din Belene cartea sa de vizită în UE în privinţa unei noi generaţii de reactoare cu apă sub presiune.

Sofia a fost nevoită să plătească peste 620 de milioane de euro companiei ruse Rosatom, pentru a renunţa la proiect, însă a primit totodată piese de la două reactoare nucleare de 1.000 de megawaţi, plasate în conservare.

Ministrul bulgar al Energiei Temenuika Petkova a anunţat săptămâna trecută că o campanie în vederea găsirii unui investitor strategic în proiect urmează să fie lansată până la sfârşitul lui 2018.

Compania rusă Rosatom a anunţat că va prezenta o nouă ofertă în vederea finalizării proiectului. Compania nucleară chineză de stat CNNC şi compania franceză Framatome, controlată de EDF, sunt de asemenea interesate.

Petkova a subliniat că Guvernul nu vrea să angajeze fonduri publice suplimentare, să ofere garanţii de stat în vederea unui împrumut ori să semneze contracte de aprovizionare cu electricitate pe termen lung, cu scopul de a face proiectul viabil.

Directorul Rosatom Central Europe Vadim Titov a anunţat joi, în Bulgaria, într-o conferinţă pe tema energiei, că societatea rusă este pregătită să înceapă negocieri cu autorităţile bulgare în vederea relansării proiectului.

Cele două reactoare de câte 1.000 de megawaţi ale centralei de la Belene erau menite să înlocuiască cele patru unităţi vechi, de fabricaţie sovietică, închise în urmă cu peste un deceniu, din cauza unor îngrijorări în domeniul securităţii, la singura centrală nucleară din Bulgaria, la Kozlodui.

La Kozlodui operează în continuare două reactoare construite de către sovietici, datând din 1987 şi 1991, care furnizează aproximativ 30% din electricitatea ţării.

Zeci de bulgari au manifestat joi, la Parlament, în semn de protest faţă de planurile Guvernului Borisov cu privire la centrala de la Belene. Beneficiile proiectului nu sunt suficient de mari să justifice cheltuielile cu acesta, o sursă de corupţie de zeci de decenii, au denunţat ei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.