Atenție la intoxicațiile cu ciuperci!

Doi bărbaţi din judeţul Bistriţa-Năsăud, în vârstă de 29 şi respectiv 61 ani, au ajuns în stare gravă la spital după ce au consumat ciuperci care s-au dovedit a fi otrăvitoare, ambii dezvoltând forme grave de hepatită şi necesitând transferul la o clinică medicală din Cluj-Napoca, pentru dializă, a declarat joi, pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bistriţa, Camelia Strungari.

Bărbatul de 29 ani, din localitatea Arcalia, a fost internat în unitatea medicală zilele trecute, iar cel în vârstă de 61 ani, din Sărăţel, a ajuns la spital în luna iunie.

„Au fost transferaţi după ce aici au dezvoltat forme de hepatită gravă. Medicii de aici au fost nevoiţi să-i transfere pentru că numai clinica aceea din Cluj Napoca beneficiază de sistem de dializă hepatică. În urma tehnicilor, au fost detoxificaţi şi sunt în afara pericolului”, a precizat Camelia Strungari.

Conform aceleiaşi surse, la unitatea de primire urgenţe a spitalului din Bistriţa s-au prezentat în ultima perioadă 15 persoane care prezentau simptome ale intoxicaţiei cu ciuperci, printre care se numără o fetiţă de 13 ani, internată pe 1 iulie, dar şi un băiat de 16 ani, internat pe 20 iunie. Cel mai vârstnic pacient avea 82 ani.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud a început, pe o reţea de socializare, o campanie de avertizare a populaţiei asupra pericolului reprezentat de ciupercile culese din pădure sau achiziţionate de la persoane care le vând pe marginea drumului, nu din centre autorizate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.