Întâlnire Putin-Trump, la Helsinki

Donald Trump, preşedintele SUA, urmează să se întâlnească luni la Helsinki cu omologul său rus, Vladimir Putin, la finalul unui turneu diplomatic în cursul căruia liderul de la Casa Albă a criticat în repetate rânduri aliaţii europeni ai Washingtonului, informează BBC News, preluat de Mediafax.

Preşedinţii SUA şi Rusiei, Donald Trump, respectiv Vladimir Putin, se întâlnesc pentru a încerca să îmbunătăţească relaţiile bilaterale între cele două puteri globale.

Trump a declarat recent că are „aşteptări mici” în ceea ce priveşte întrevederea sa cu liderul de la Kremlin, adăugând că totuşi „poate ceva bun” va rezulta din această reuniune.

De asemenea, Administraţia prezidenţială de la Moscova a comunicat săptămâna trecută că se aşteaptă ca discuţiile să fie „complicate”, după ce Trump a afirmat că Germania, un aliat tradiţional al SUA, este „în totalitate controlată” de Rusia, ca urmare a dependenţei de hidrocarburile ruseşti.

În jurul orei 16.50 este programată o conferinţă de presă comună a celor doi preşedinţi.

„Întreaga lume priveşte” – este unul din sloganurile proiectate de un ONG pe faţada palatului prezidenţial din Helsinki cu câteva ore înaintea summitului dintre preşedinţii american Donald Trump şi rus Vladimir Putin, pentru a denunţa „atrocităţile” anti-gay comise în Cecenia, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

Militanţi americani ai organizaţiei de apărare a drepturilor omului Human Rights Campaign (HRC) au montat duminică seară un puternic proiector în faţa palatului, în timp ce avionul celui de-al 45-lea preşedinte al SUA ateriza pe aeroportul internaţional al capitalei finlandeze.

Până noaptea târziu, sloganuri în limba engleză au iluminat un perete al clădirii ce urmează să găzduiască luni primul summit bilateral între preşedinţii Rusiei şi SUA: „Întreaga lume priveşte”, „Tăcerea ucide”, „#OchiipeCecenia”, „Judecaţi agresorii” sau „Trump şi Putin, puneţi capăt crimelor împotriva umanităţii în Cecenia”.

„Denunţăm refuzul acestei administraţii (americane) de a discuta cu Vladimir Putin atrocităţile comise împotriva cecenilor homosexuali”, a explicat la faţa locului purtătorul de cuvânt al HRC, Chris Sgro.

ONG-uri şi mass-media denunţă cu regularitate persecuţiile împotriva homosexualilor în Cecenia, republică în Caucazul rus predominant musulmană, afirmând că printre răpiri şi torturi comise de autorităţi sau bande criminale, au loc chiar şi „crime de onoare” comise în sânul aceleiaşi familii.

Militanţii HRC au declarat că nu au fost deloc deranjaţi de serviciile de securitate din ţara nordică.

„Finlandezii au un mare respect pentru libertatea de exprimare. Poliţia a venit să ne vadă, dar am explicat că acţiunea noastră este paşnică şi ne-au lăsat să continuăm”, a spus Sgro.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.