Ministrul Pintea vrea demarată construcția a trei spitale regionale
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat sâmbătă, la Zalău, că speră ca până la sfârşitul anului 2019 să înceapă construcţia a cel puţin două dintre cele trei spitale regionale – Iaşi, Cluj, Craiova -, precizând că există finanţare asigurată.
„Eu cred, sper, ca la sfârşitul anului 2019 să avem deja începută construcţia a cel puţin două dintre cele trei. Finanţarea este asigurată parţial de Comisia Europeană, respectiv 159 de milioane de euro pentru cele trei spitale, iar partea de cofinanţare va fi asigurată de bugetul de stat sau alte surse”, a afirmat ministrul.
Sorina Pintea a precizat că în acest an vor fi depuse cererile de finanţare, după care vor fi demarate procedurile de licitaţie.
„Ieri, la Iaşi, am lansat împreună cu reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii proiectul Spitalului Regional Iaşi, adică draftul studiului de fezabilitate, în 26 iulie vom lansa la Cluj, draftul studiului de fezabilitate al Spitalului Regional Cluj iar în luna septembrie la Craiova. Cererea de finanţare pentru spitalul din Iaşi va fi depusă în luna septembrie, Clujul în octombrie, Craiova în decembrie. În mod normal, după depunerea cererii de finanţare şi aprobarea de către Comisia Europeană urmează procedurile de licitaţie”, a declarat Sorin Pintea.