Talpan vrea să-i dea lovitura de grație lui Becali

Florin Talpan continuă să caute dreptatea CSA Steaua și ultimul pas făcut a fost să trimită la UEFA nu mai puțin de 4 kg de documente (630 de pagini).

Prin respectivele documente juristul CSA Steaua cere dezafilierea și excluderea FCSB din toate competițiile interne și internaționale, scri Prosport. Alături a atașat toate deciziile definitive ale instanțelor din România care au dat dreptate CSA.

„Dacă va fi necesar voi merge la Nyon pentru a explica față-n față care e situația”, a declarat Talpan pentru GSP.ro. „SC Fotbal Club FCSB SA (fostă Fotbal Club Steaua Bucureşti SA) nu este succesoarea şi nu deţine recordurile sportive ale echipei de fotbal care aparţine Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti care a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 şi Supercupa Europei în 1987, nu are nicio bază materială şi a fost afiliată ilegal de Federaţia Română de Fotbal.

SC Fotbal Club FCSB SA a informat CSA Steaua că se va supune sentinţei emise de instanţă, dar această conformare nu s-a produs. SC FC FCSB nu a notificat FRF şi forurile internaţionale (UEFA şi FIFA) privind faptul că nu mai deţine marca şi numele Steaua şi Steaua Bucureşti, chiar dacă era silită să facă asta, pentru ca FRF şi forurile internaţionale să facă paşii legali necesari”, se arată în documentele trimise de Talpan.

Juristul CSA cere forului european să modifice palmaresul FCSB de pe site-ul oficial: „Vă rugăm să luaţi la cunoştinţă că performanţele CSA Steaua Bucureşti sunt greşit trecute pe pagina instituţiei dumneavoastră. Alături de participările CSA Steaua în competiţiile europene apare logoul unui alt club de fotbal, SC FC FCSB SA, club înfiinţat în 2004. De asemenea, performanţele obţinute de clubul nostru, care includ, printre altele, câştigarea Cupei Campionilor în 1986, sunt eronat incluse între performanţele clubului de fotbal născut în 2004. De aceea vă cerem să rectificaţi greşeala apărută pe site-ul dumneavoastră.

CSA Steaua a luat măsuri legale împotriva SC FC FCSB SA, care încearcă să-şi asume identitatea noastră în mod fraudulos şi intenţionat. Vă cerem să rectificaţi informaţiile de pe site-ul dumneavoastră astfel încât să fie o deosebire clară între CSA Steaua, care deţine performanţe impresionante, precum Cupa Campionilor din 1986 şi Supercupa Europei din 1987, şi SC FC FCSB SA, o echipă înfiinţată în 2004 şi care, într-o manieră ilegală şi înşelătoare, v-a notificat şi informat pentru a crea confuzie, cu scopul evident de a înşela suporterii fotbalului din întreaga lume şi, în particular, pe cei ai CSA Steaua”.

CSA Steaua București a pierdut sezonul trecut play-off-ul din Liga a 4-a și va rămâne și în acest an să joace în cel de-al patrulea eșalon din București.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.