Numărul focarelor de pestă porcină se apropie de 700
Numărul focarelor de pestă porcină africană a ajuns la 677 în 132 de localităţi din aceleaşi opt judeţe din zonele de nord-vest şi sud-est ale Românei, a declarat, marţi, pentru Agerpres, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu.
Judeţele afectate sunt Satu-Mare, Bihor, Sălaj, Tulcea, Brăila, Constanţa, Ialomiţa şi Galaţi,
Potrivit sursei citate, crescătorii de porci afectaţi de pierderea animalelor din cauza pestei porcine africane au primit până în prezent despăgubiri de peste 218.000 de lei, însă valoarea deconturilor solicitate depăşeşte 3,5 milioane de lei.
Astfel, din cele 1.004 de dosare depuse pentru despăgubiri, în valoare de 3,559 milioane de lei, au fost finalizate şi plătite până la această dată 83 de dosare aferente despăgubirilor pentru gospodăriile populaţiei, iar suma plătită este de 218.000 lei.
Prin focar de PPA se înţelege evoluţia bolii într-o exploataţie care numără unul sau mai mulţi porci, la care s-a confirmat infecţia cu virusul pestei porcine africane, precizează ANSVSA.
ANSVSA a anunţat luni că primele focare de pestă porcină africană (PPA), diagnosticate la începutul lunii ianuarie în patru gospodării din comuna Micula, judeţul Satu – Mare, au fost stinse.
Absenţa virusului bolii a fost demonstrată de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, prin rezultatele de laborator negative, efectuate pe cele 1.780 de probe recoltate de la porcii din zona de protecţie şi din zona de supraveghere (pe o rază de 10 kilometri). În zonele cu risc major, din proximitatea pădurii Noroieni au fost efectuate dezinfecţii riguroase şi a fost interzis accesul persoanelor în pădure.
„De la confirmarea acestor focare de PPA, autorităţile au intervenit prompt şi au acţionat, în conformitate cu procedurile prevăzute de legislaţie, pentru lichidarea focarelor şi prevenirea răspândirii virusului. Un rol important în închiderea acestor focare l-au avut locuitorii din zonă, crescătorii de animale, care au înţeles să sprijine autorităţile în aplicarea acţiunilor necesare şi vor avea, în continuare, un rol important, prin respectarea măsurilor impuse, astfel încât boala să fie ţinută sub control”, precizează Autoritatea.
ANSVSA reia apelul către cetăţeni de a sprijini autorităţile în aplicarea şi respectarea măsurilor necesare pentru a preveni răspândirea virusului PPA şi pentru a limita efectele bolii, având în vedere gravitatea acesteia şi consecinţele economice generate de evoluţia acesteia.
Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA judeţeană sau oricărei autorităţi locale.