Dragnea așteaptă reacția lui Iohannis după scrisoarea lui Rudolph Giuliani
Liviu Dragnea a reacţionat la scrisoarea lui Rudolph Giuliani, în care fostul procuror federal al SUA acuză deficienţe ale sistemului judiciar din România. Dragnea afirmă că preşedintele Iohannis nu poate să nu ia în considerare scrisoarea lui Giuliani şi că ambasadorul George Maior, care a spus că este o acţiune de lobby, nu mai poate fi privit cu încredere de partenerii vestici.
Liviu Dragnea îl prezintă pe Rudolph Giuliani ca pe „celebru procuror federal al Statelor Unite, care a luptat în mod real cu mafia și corupția”. Rudolph Giuliani a fost procuror federal în anii ’80, a fost şi primar al New York-ului, însă acum este avocat şi îl reprezintă pe preşedintele SUA, Donald Trump.
„Am primit din partea domnului Rudolph Giuliani aceeași scrisoare pe care a primit-o și președintele Iohannis. Concluzia amară a acestei scrisori este că încrederea în sistemul de Justiție din România este serios zdruncinată în fața partenerilor externi și a investitorilor străini. Domnul Giuliani pune cu adevărat degetul pe rană – o rană care este încă deschisă și pe care România va trebui să o trateze tranșant și cu mult curaj, dacă mai vrem să rămânem în familia statelor democratice din spațiul Nord-Atlantic. Rudolph Giuliani este un celebru procuror federal al Statelor Unite, care a luptat în mod real cu mafia și corupția și a cărui probitate morală și profesională impune respect peste tot în lume. Iar când acesta vorbește despre încălcarea gravă a drepturilor omului și a principiilor statului de drept în România, prin protocoalele secrete dintre SRI și DNA, prin intimidarea judecătorilor și a martorilor sau prin ascultarea excesivă a telefoanelor, atunci Occidentul va privi cu mai multă atenție la abuzurile îngrozitoare care s-au comis în țara noastră în numele luptei anti-corupție”, a scris Liviu Dragnea pe Facebook.
Liviu Dragnea spune că preşedintele Iohannis nu poate să nu ia în considerare scrisoarea lui Giuliani şi îl acuză pe ambasadorul George Maior că şi-a depăşit mandatul când a vorbit despre lobby interesat. Mai mult, Dragnea îi cere preşedintelui să-l revoce pe ambasadorul George Maior.
„Președintele Iohannis nu mai poate pretinde că nu e nimic grav sau că încă nu a lecturat scrisoarea domnului Giuliani. O astfel de poziție nu ar face decât să întărească percepția publică larg răspândită că domnia sa este tributar Statului Paralel, pe care l-a protejat până acum. La fel de revoltătoare este și reacția celui care ar trebui să reprezinte interesele României în Statele Unite și care a folosit numele ilustrului senator John McCain, în încercarea de a acoperi adevărurile dureroase din scrisoarea domnului Giuliani. Domnul Maior și-a depășit în mod clar mandatul, iar din acest moment nu mai poate fi privit cu încredere de partenerii americani. Salut decizia Ministerului de Externe de a-l chema să explice această ieșire în decor și sper ca măcar de această dată președintele Iohannis să facă ceea ce este în interesul României”, a mai scris Liviu Dragnea.
Liviu Dragenea consideră demne de luat în calcul propunerile avansate de Giuliani în srisoare, privind o comisie internaţională care să supervizeze reforma penală în România.
„O parte din problemele semnalate de domnul Giuliani își vor găsi rezolvarea în noile legi ale Justiției. Altele urmează să fie soluționate prin pârghii legale și constituționale.
Este interesantă propunerea domnului Giuliani de constituire a unei comisii de judecători internaționali care să analizeze și să se pronunțe cu privire la impactului protocoalelor secrete asupra sistemul de justiție. O astfel de comisie s-ar ridica deasupra partizanatelor politice din România și ar pune capăt propagandei mincinoase care a atacat furibund orice acțiune legitimă a Parlamentului de a demonta acest Stat Paralel și de a restabili independența judecătorilor.
La fel este necesară o justă reabilitare a victimelor acestui sistem opresiv. Nu ne vom însănătoși ca țară, ca societate, ca națiune, până când nu vom condamna public toate aceste abuzuri și până când cei care le-au comis nu vor fi aduși să răspundă în fața legii. Aceasta e singura garanție că astfel de atrocități nu se vor mai repeta în viitor!”, a scris Liviu Dragnea.
Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal şi fost primar al oraşului New York, a transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor PG-SRI şi stoparea presiunilor asupra judecătorilor.