Alocările bugetare supradimensionate către consum taie drastic investițiile!

Alocările bugetare supradimensionate către consum, prin creşterea pensiilor, creşterea fără fundament economic a salariilor din domeniul public, pensii speciale sau venituri speciale nejustificate nici economic şi nici etic se fac într-un moment economic toxic, în condiţiile în care consumul tocmai îşi epuizează potenţialul de creştere şi s-a intrat deja în spirala dezechilibrelor comerciale adânci, afirmă reprezentanţii Romanian Business Leaders (RBL), într-un comunicat remis, marţi, Agerpres.

Romanian Business Leaders consideră că rectificarea bugetară din luna septembrie 2018 „bagă economia şi societatea românească pe ultima fază a paradigmei de creştere bazată pe consumul produselor provenite din alte state”, dar pe care le plătim cu bani împrumutaţi. În paralel, Produsul Intern Brut (PIB) potenţial este compromis de restrângerea la minime istorice a investiţiilor.

„Rectificarea bugetară amână digitalizarea şi modernizarea administraţiei. RBL consideră că amânarea nu are drept cauză lipsa resurselor financiare: miza pare să fie conservarea lipsei de transparenţă – adică mediul propice pentru corupţie, aservirea contribuabilului şi subordonarea acestuia faţă de autoritatea administrativ-politică. Reaşezările bugetare din ultimii doi ani – inclusiv rectificarea actuală – ignoră capacitatea reală a României de a repatria o parte din forţa de muncă emigrată”, se mai arată în documentul citat.

RBL atrage atenţia că tendinţa globală este de revenire a creşterii PIB către potenţialul real, iar, cum bugetele sunt realizate potrivit unor prognoze excesiv de optimiste, primele sacrificate vor fi investiţiile, ceea ce conservă gradul de subdezvoltare actual.

„Astăzi, investiţiile se află la un nivel mai mic chiar şi decât în anii de criză – pe execuţia bugetară se observă cum nivelul acestora, ca pondere din PIB, nu atinge nici măcar 1% în primele şapte luni ale anului. Ca să evităm un derapaj major, antreprenorii şi managerii din RBL cer Guvernului să prioritizeze de urgenţă investiţiile în infrastructura de transport, educaţie, sănătate şi digitalizarea administraţiei publice, să elimine pensiile speciale, să crească vârsta de pensionare pentru meseriile ocupaţionale şi să întărească sistemul de pensii contributive (Pilon II şi III), complementar sistemului public, şi să ia măsuri urgente de stopare a emigraţiei”, se mai arată în comunicatul RBL.

De asemenea, RBL solicită Executivului să cheltuiască „cu cap” banii pe care îi colectează de la români şi de la companiile care produc valoare în România.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.