Help Kit – materiale didactice pentru copiii cu dificultăți de învățare
Asociația Help Autism a lansat Help Kit, un set de materiale didactice, pentru învățarea ușoară a noțiunilor de bază, adresat copiilor cu vârste mici și celor cu dificultăți de învățare. Kit-ul cuprinde 11 programe diferite, formate din cartonașe cu imagini care corespund fiecărei noțiuni predate. Astfel, copiii învață, prin exerciții concepute de specialiști în psihopedagogie, cifrele, literele anotimpurile și animalele, dar și despre alimente, vestimentație, obiectele necesare într-o casă și alte noțiuni întâlnite în viața de zi cu zi. De asemenea, pentru stimularea și dezvoltarea gândirii, imaginației și motricității, kit-ul conține și 19 puzzle-uri formate din 2, 4, 6, 8 sau 12 piese, în funcție de nivelul copilului. Programele cuprinse în acest set de materiale sunt adresate copiilor cu vârsta între 2 și 7 ani și pot fi utilizate atât în grădinițe, pentru copii tipici, cât și în terapia copiilor cu autism și alte dificultăți de învățare.
Kit-ul de materiale didactice a fost dezvoltat de specialiștii asociației Help Autism, profesioniști în psihologie și psihopedagogie, cu o vastă experiență în lucrul cu copiii cu tulburări de spectru autist. Fiecare program a fost conceput ținând cont de principiile analizei aplicate a comportamentului și de modul în care un copil cu dificultăți de învățare sau un copil de vârstă mică poate acumula, reține și generaliza mai ușor informațiile. Astfel, utilizând materiale interactive, ilustrații colorate care pot reprezenta suport pentru un număr mare de exerciții, copiii reușesc nu doar să rețină mai ușor noțiunile predate, dar și să își exerseze memoria, limbajul și capacitatea de a generaliza noțiunile în viața de zi cu zi.
Setul de materiale poate fi comandat online, integral sau în funcție de necesități, pe programe individuale accesând: http://ahashop.helpautism.ro/materiale-terapie.
Sumele încasate din vânzarea materialelor didactice sunt direcționate către susținerea terapiei de recuperare pentru cei 500 de copii cu TSA beneficiari ai Asociației Help Autism.
Help Kit complet cuprinde 11 programe și 19 puzzle-uri(2×2 piese, 5×4 piese, 4×6 piese, 4×8 piese, 4×12 piese), după cum urmează:
ABC…tu știi ce urmează? – 99 de jetoane – În acest program, copilul face cunoștință cu toate literele de tipar ale alfabetului și învață să asocieze cuvinte cu literele potrivite.
Numărăm, ne jucăm și învățăm – 41 de jetoane, care reprezintă cifrele de la 0 până la 10 și mulțimea de obiecte.În cadrul acestui program copilul învață să identifice cifrele, să le denumească, vecinii numerelor, să asocieze cantitatea la număr și invers. Materialul este potrivit și pentru a învăța despre mulțimile de obiecte.
Cuvinte de legătură – 32 de jetoane – Prin acest program copilul învață să alcătuiască propoziții coerente, cu sprijinul celor 32 de exemple diversificate.
Formăm pluralul – 118 jetoane – Acest program oferă un suport considerabil pentru învățarea denumirii corecte a obiectelor folosind singularulși pluralul și cum se face acordul corect.
Mijloace de transport – 52 de imagini – Este un material ideal pentru a învăța identificarea și denumirea mijloacelor de transport precum și locul pe unde merge fiecare vehicul. Materialul poate fi suport și pentru a învață informații ce țin de caracteristicile mijloacelor de transport, precum și cine le conduce.
Obiecte din casă – 62 de imagini – Cu ajutorul acestor materiale copilul își îmbogățește bagajul de cunoștințe, învațăsă identifice obiectele, să le grupeze în categorii, să le denumească și chiar să le descrie.
Locații și obiecte din casă – 10 planșe și 41 de jetoane – obiectele se potrivesc în camera corectă, copilul învață să grupeze, să identifice și să descrie utilitatea diverselor obiecte.
Haine – 36 de jetoane, cu haine,încălțăminte și accesorii. Copilul învață să le identifice, să le denumească și să le potrivească corespunzător în funcție de vreme.
Mâncare – 54 de cartonașe – Copilul se familiarizează și învață să identifice fiecare dintre cele mai frecvente tipuri de alimente.
Vietăți – 56 de imagini – Ilustrează viețuitoarele planetei: animale acvatice, animale domestice, animale sălbatice, păsări domestice, păsări sălbaticeși insecte. Prin fiecare imagine copilul învață să identifice, să denumească și să caracterizeze vieț
În lumea anotimpurilor – set 135 de imagini. Fiecare anotimp este reprezentat de către o imagine caracteristică, completată de jetoane care îi ilustrează caracteristicile.
De 8 ani, Asociația Help Autism se implică activ în derularea de programe de conștientizare a autismului, diagnostic precoce și intervenție timpurie pentru copiii cu autism. Pe lângă activitatea susținută în schimbarea statutului autismului în România, asociația oferă servicii de terapie în cadrul celor 5 centre, 6 parteneriate public-private și la domiciliu, desfășoară cursuri de formare în terapie ABA, cursuri gratuite pentru informarea cadrelor didactice, workshop-uri și ședințe de consiliere pentru părinți și este coorganizator al Conferinței Internaționale ABA – știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.