Timmermans, un nou avertisment dur la adresa României
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a dat asigurări, miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, că executivul comunitar va fi brutal în evaluarea pe care o va face României dacă va fi necesar, menţionând însă că aceasta nu reprezintă o „ameninţare”, ci doar o menţionare a rolului CE în calitate de gardian al tratatelor.
Frans Timmermans a luat cuvântul la sfârşitul dezbaterii despre situaţia din România şi a început prin a vorbi despre corupţia morală cu care s-a confruntat ţara noastră după căderea comunismului.
„Dacă ţii cont cum erau lucrurile în urmă cu 30 de ani şi te uiţi unde este România astăzi, s-a făcut un progres uriaş. (…) Dar de ce sunt atât de îngrijorat astăzi? Pentru că pe ultima sută de metri a acestui lung maraton dureros riscăm acum să nu ajungem la linia de finiş – pentru ca lupta împotriva corupţiei să nu poată fi dată înapoi, pentru ca statul de drept să fie ireversibil – ci să o luăm în cealaltă direcţie, ceea ce ar anula unele dintre cele mai importante realizări” care i-ar permite poporului român „să scape de acest trecut oribil”, a spus Timmermans.
„Cineva care provine dintr-o ţară ca a mea nici măcar nu-şi poate imagina cât de dificil a fost asta pentru poporul român. Deci dacă acum vorbim despre asta, o facem pentru poporul român, care vrea să-şi împlinească destinul european, asigurându-ne că sistemul şi ţara în care trăiesc este o democraţie bazată pe statul de drept, în care corupţia este combătută eficient şi dezrădăcinată din societate”, a dat asigurări înaltul oficial european.
El le-a reamintit eurodeputaţilor reuniţi la Strasbourg că, deşi recomandările Comisiei de la Veneţia sunt importante şi vor fi analizate, la fel de importante sunt şi recomandările din raportul din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) de anul trecut sau care urmează a fi făcute luna viitoare. „Cred că ele reprezintă un bun plan de acţiune pentru a ne asigura că reformele sunt ireversibile”, a mai spus prim-vicepreşedintele CE.
El a precizat că va continua dialogul cu guvernul român şi că va fi „foarte meticulos şi precis în adresarea întrebărilor către guvernul român şi în a-i oferi posibilitatea de a răspunde acestor întrebări şi a continua dialogul pentru a putea rezolva aceste chestiuni.”
În ceea ce priveşte dezbaterea din plenul PE, politicianul olandez a spus că îşi permite „o remarcă politică” şi a numit situaţia „un deja vu”.