Legea transplantului, finalizată!

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi seara la TVR că Legea transplantului este finalizată şi a precizat că în urma discuţiilor cu reprezentanţii sistemului medical din Ungaria urmează a fi semnat un acord care va permite ca zece pacienţi români să fie transplantaţi pulmonar în ţara vecină.

„Am avut mai multe discuţii cu partea ungară şi astăzi am primit un răspuns de acolo că urmează un acord de principiu, pe care urmează să îl discut cu oficiali de la Budapesta, prin care putem face zece transplanturi pulmonare. (…) Legea transplantului este gata”, a spus Pintea.

Reprezentanta MS a afirmat că a fost făcută o verificare la Agenţia Naţională de Transplant (ANT), unde au fost găsite „multe probleme mărunte, care puteau fi rezolvate uşor”.

„Am făcut o verificare la Agenţia Naţională de Transplant. Am găsit foarte multe, unele chestii mărunte, care puteau fi rezolvate foarte uşor, dar nu a fost niciun interes pentru nimeni. Cei din cadrul ANT nu au fost consecvenţi faţă de ceea ce trebuiau să facă”, a susţinut demnitarul.

Pintea a mai spus au fost repartizaţi bani unor centre de acreditate care nu au făcut nicio prelevare, doar declarări de morţi cerebrale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.