ANT încearcă să „resusciteze” activității de transplant!

Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), Anca Baculea, a declarat, sâmbătă, că se încearcă identificarea unor soluţii pentru ”resuscitarea” activităţii de transplant, care este foarte scăzută în ultima perioadă.

„Avem o întrunire de lucru cu coordonatorii intraspitaliceşti de transplant şi cu coordonatorii regionali din toată ţara, prin care vom încerca să resuscităm activitatea de transplant de la noi din ţară. În momentul de faţă, activitatea de transplant s-a redus ca număr, atât al pacienţilor transplantaţi, cât şi al identificării donatorilor în moarte cerebrală. Având aceste probleme, încercăm să identificăm soluţii care să ne ajute să creştem activitatea de transplant în România”, a spus Anca Baculea.

Potrivit acesteia, în acest an au fost numai 44 de donatori în moarte cerebrală, faţă de 130 în 2016.

„În acest an, avem 44 de donatori în moarte cerebrală de la care s-au prelevat organele, de la care am primit acordul familiei să prelevăm organele. Este o altă problemă la noi în ţară – acordul pentru prelevarea de organe. De foarte multe ori familia nu este de acord. (…) Spania este campioană şi acolo discutăm de foarte mulţi donatori în moarte cerebrală, dar acolo e acordul prezumat, adică pacientului care este în moarte cerebrală automat i se prelevează organele. La noi în ţară încă nu putem discuta despre aşa ceva, cred că poporul român nu este pregătit încă pentru a avea un acord prezumat. Dar oricum este foarte importantă o campanie în media de informare a cetăţenilor, să ştie că pot sprijini. Este foarte important ca societatea civilă să înţeleagă ce rol imens are pentru a avea această activitate de transplant şi a fi în regulă şi la noi în ţară”, a precizat Baculea.

O altă problemă o constituie lipsa de motivare a celor care se pot implica în activitatea de transplant.

„Acesta este scopul întâlnirii de astăzi, în primul rând identificarea pacienţilor în moarte cerebrală, identificare pe care o fac medicii anestezişti. (…) Ne-am întâlnit să vedem care sunt cauzele, piedicile. Foarte mulţi se plâng că nu este un cadru legislativ coerent, nu sunt încadraţi, nu au contract de muncă bine definit, practic ei nu au motivare şi cadru legislativ care să le permită să-şi desfăşoare activitatea în bune condiţii. (…) Suntem şi foarte puţini. În momentul de faţă, avem şase coordonatori regionali angajaţi ai Agenţiei Naţionale de Transplant, cu jumătate de normă, în Bucureşti o persoană, două persoane în regiunea Banat-Crişana, avem în Cluj o persoană, în Târgu Mureş şi Iaşi”, a mai spus Anca Baculea.

ANT a organizat sâmbătă şi duminică, la Cluj, Reuniunea naţională a coordonatorilor de transplant.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.