Mii de militari americani, împotriva caravanei de migranți, la frontiera cu Mexicul!

Peste 5200 de militari americani, dintre care unii înarmaţi, vor fi desfăşuraţi la frontiera Statelor Unite cu Mexicul, pentru a contribui la securizarea ordonată de preşedintele Donald Trump, a declarat luni un general citat de Reuters şi AFP.

„Cred că preşedintele a arătat clar că securitatea frontierei înseamnă securitatea naţională”, a spus generalul Terrence O’Shaugnessy, şeful Comandamentului de Nord, într-o conferinţă de presă la Washington. El a precizat că desfăşurarea va avea loc până la sfârşitul săptămâni şi că 800 de militari se îndreaptă deja spre statul Texas.

Potrivit AFP, trupele se vor alătura celor aproximativ 2000 de membri ai Gărzii Naţionale aflaţi deja pe teren; DPA transmite că nu este clar dacă totalul de 5200 include şi efectivele Gărzii.

Luni, o caravană de migranţi din America Centrală şi-a continuat deplasarea prin Mexic spre Statele Unite, relatează DPA. În funcţie de ruta pe care o vor urma, migranţii mai au de parcurs între 1400 şi 3500 de kilometri până la frontiera americană. Preşedintele Trump a avertizat că se SUA se vor opune „invaziei” şi a repetat luni că în convoi se află şi „oameni foarte răi”. „Vă rugăm să vă întoarceţi, nu veţi fi primiţi în Statele Unite fără a urma procesul legal. Aceasta este o invazie a Ţării noastre, iar Militarii noştri vă aşteaptă”, a scris el într-un mesaj pe Twitter.

Săptămâna trecută, Departamentul Apărării Statelor Unite afirma că soldaţii vor avea doar un rol de sprijin pentru personalul civil de la frontieră şi se vor ocupa de ridicarea unor corturi, de logistică şi de îngrijirile medicale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.