Un nou transplant pulmonar la Spitalul Clinic ”Sfânta Maria” din Capitală

Al treilea transplant de plămâni a fost efectuat la Spitalul Clinic ”Sfânta Maria” din Capitală, la un pacient de 34 de ani care se afla pe lista de aşteptare. Intervenţia chirurgicală a durat mai bine de şase ore şi a fost extrem de dificilă din cauza fibrozei chistice de care suferea pacientul.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri, echipa medicală de la Spitalul Clinic ”Sfânta Maria” a efectuat al treilea transplant de plămâni, din acest an.

Pacientul care a primit plămânul are 34 de ani, este din Bucureşti şi se afla pe lista de aşteptare pentru intervenţie. Donatorul avea 21 de ani şi era din Baia Mare.

”Intervenţia chirurgicală a durat mai bine de şase ore, a fost extrem de dificilă din cauza fibrozei chistice de care suferea pacientul şi a fost efectuată de aceeaşi echipă de medici de la Spitalul Sf. Maria care a realizat şi celelalte două transplanturi de plămâni”, se arată în document.

Starea bărbatului care a suferit intervenţia este bună şi, potrivit protocoalelor, se află într-o secţie specială de terapie intensivă, unde este monitorizat.

Managerul spitalului, dr. Narcis Copcă, mai, spune că asemenea intervenţii chirurgicale extrem de dificile se fac în străinătate doar în centre medicale cu multă experienţă în domeniu.

Echipa Medicală de la Spitalul Clinic Sf. Maria a mai făcut alte două transplanturi de plămâni, anul acesta.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.