CSM București o „zdrobește” pe Ferencvaros în Liga Campionilor

CSM București a depășit momentele dificile din startul meciului, când a fost condusă cu 1-4, și s-a impus fără emoții în Derby-ul grupei cu Ferencvaros, scor 34-28. În urma victoriei din Ungaria, „tigroaicele” și-au asigurat matematic accederea în grupele principale ale Ligii, acolo unde vor întâlni adversari de un alt calibru.

Campioana României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a învins duminică, în deplasare, formaţia ungară FTC Budapesta, scor 34-28 (17-10), în penultimul meci din Grupa D a Ligii Campionilor. CSM Bucureşti redevine liderul grupei, iar Cristina Neagu, cu 43 de goluri, conduce clasamentul golgheterilor după cinci etape.

entru CSM au marcat Neagu 9 goluri, Cvijici 5, Mehmedovici 5, Lekici 5, Radicevici 3, Kurtovici 3, Curea 2, Lazovici 1, Omoregie 1, iar de la FTC s-au remarcat Pena 6 şi Hafra 6 reuşite.

Cu rezultatul de duminică, CSM Bucureşti acumulează 6 puncte şi egalează FTC în clasament, pe prima poziţie. Cristina Neagu are 43 de goluri marcate în cinci etape şi conduce clasamentul golgheterilor.

Tot duminică se va juca şi cealaltă partidă din Grupa D, între SG BBM Bietigheim şi Vipers, ambele cu câte 3 puncte, iar victoria oricăreia din cele două echipe aduce calificarea CSM mai departe, cu o etapă înaintea încheierii confruntărilor din grupă.

Anterior, campioana României a obţinut următoarele rezultate în grupă: 36-31 cu FTC Budapesta, 28-30 cu SG BBM Bietigheim, 29-27 şi 26-31 cu Vipers.

În ultima etapă, CSM va juca pe teren propriu, în 18 noiembrie, cu 36-31 cu FTC Budapesta, 28-30 cu SG BBM Bietigheim şi 29-27 cu Vipers.

Primele trei clasate din fiecare din cele patru grupe preliminare, cu punctajele acumulate din confruntările directe, se vor califica în grupele principale, care vor include câte şase echipe (trei din grupele A şi B în grupa 1 şi tot trei din grupele C şi D în grupa 2). În această fază se va lupta pentru sferturile de finală, în care vor ajunge primele patru clasate în grupele principale, şi care vor evolua pentru calificarea la Turneul Final Four.

Meciurile din grupele principale vor avea loc între 25 ianuarie şi 10 martie 2019, cele eliminatorii din sferturi în 5-7 aprilie (turul) şi 12-14 aprilie 2019 (returul), iar Turneul Final Four va avea loc, din nou, la Budapesta, în 11-12 mai 2019.

În ultimele două sezoane, CSM Bucureşti a obţinut medalia de bronz a competiţiei, după ce în 2016 cucerea trofeul, şi se află la a patra participare consecutivă în Liga Campionilor.

Actuala deţinătoare a Ligii Campionilor este Gyor ETO.

CSM București a acumulat 6 puncte, a egalat-o pe Ferencvaros, și nu mai are cum să piardă calificarea în grupele principale ale competiției.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.