Autovit.ro Black Friday: Autoturisme în valoare de 6.2 milioane de euro, la vânzare cu reduceri de până la 50%!

Autovit.ro, cea mai  mare platformă online din România destinată vânzării și cumpărării de mașini noi și rulate, va oferi reduceri în valoare de peste 900.000 de euro cu ocazia celei de a cincea ediție de Black Friday, ce va avea loc vineri, 16 noiembrie, iar reducerile pentru această ediție ajung și la 50% în cazul unor autoturisme.

Cel mai mare discount oferit în cadrul campaniei de Black Friday Autovit.ro este de 19.792 de euro și reprezintă 25% din valoarea mașinii scoase la vânzare, un Mercedes-Benz CLS, prețul inițial fiind de 79.173 euro, iar prețul de Black Friday ajungând la 59.381 euro.

“Ne așteptăm ca anul acesta să depășim numărul de vânzări de anul trecut. Cu fiecare ediție de Black Firday am putut vedea că apetitul românilor pentru cumpărături de autoturisme este din ce în ce mai mare, iar acest lucru ne lasă să venim către ei cu o serie și mai mare de oferte de la partenerii noștri. Astfel, ofertele pregătite de partenerii Autovit.ro conțin 25 de branduri și peste 95 de modele de autoturisme. De asemenea, oferta de mașini mai noi de anul 2016 ajunge la un procent de 51%.”, a declarat Andrei Dumuța, Business Manager Autovit.ro.

Peste 100 de autoturisme vor avea un discount de peste 2000 de euro, iar 51% dintre autoturismele aflate în oferta de anul acesta sunt mai noi de anul 2016. Cele mai scumpe mașini scoase la vânzare sunt un Mercedes-Benz G din anul 2018 (209.428 euro), cu un discount de 19.040 euro și un preț final de 159.990 euro (brut) și un Mercedes-Benz S din anul 2017 (149.759 euro) cu un discount de 9%, ajungând la un preț final de 136.838 euro (brut). Toate ofertele vor fi disponibile vineri dimineața, pe blackfriday.autovit.ro.

Campania de anul acesta conține oferte de la 26 de dealeri parteneri Autovit.ro, cele mai multe autoturisme scoase la vânzare cu discount de Black Friday fiind de la Aliat AUTO (Centru Autorizat Mercedes-Benz) din Târgu Mureș, Auto Geist (Galați), Leasing automobile (București) și Casa Auto Timișoara, cu peste 20 de oferte.

Pentru a beneficia de ofertele de Black Friday, utilizatorii trebuie să parcurgă câțiva pași simpli: să sune la dealerul care propune oferta și să achite un avans pentru a rezerva mașina dorită. Totodată, cumpărătorii pot afla primii ce oferte sunt disponibile de Black Friday  prin completarea formularului de pe blackfriday.autovit.ro.

Autovit.ro a fost prima platformă care a organizat o ediție de Black Friday în România dedicată autoturismelor, în urmă cu patru ani, campanie care a devenit deja o tradiție. În 2018, ofertele pregătite de partenerii Autovit.ro conțin 25 de branduri și peste 95 de modele de autoturisme. Cele mai multe oferte vor fi pentru mărcile Mercedes-Benz, BMW, Volskwagen, Audi și Opel. De asemenea, vor fi discount-uri de peste 10.000 de euro pentru mai multe modele de Mercedes Benz, BMW și Jeep

Despre Autovit.ro

Autovit.ro este cea mai  mare platformă online din România destinată vânzării și cumpărării de  mașini noi și second-hand, cu peste 2 milioane de vizitatori lunari și peste 1.000 de dealeri auto care folosesc serviciile companiei. Potrivit unui studiu Unlock Market Research, 78% dintre românii interesați de domeniul auto au folosit Autovit.ro pentru a vinde sau a cumpăra o mașină.

Aparținând OLX Group și cu o experiență de 18 ani pe piața din România, Autovit.ro consolidează relațiile între vânzători și cumpărători și oferă acces la informații de încredere și consultanță asupra vânzărilor de autoturisme, camioane, autoutilitare, motociclete, utilaje de construcții, mașini agricole și piese auto second-hand.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.