70% dintre români nu s-au testat niciodată pentru depistarea hepatitei C!
Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) a analizat comportamentul românilor cu privire la afecțiunile hepatice în cadrul unui sondaj de opinie cu reprezentativitate națională realizat de CURS în perioada octombrie-noiembrie 2018.
Conform datelor, aproximtiv 70% (69%) dintre persoanele chestionate au răspuns că nu s-au testat niciodată pentru a depista dacă sunt infectate cu virusul hepatitic C. Doar un procent de 6% susține că a făcut un astfel de test în ultimul an. Acest lucru în ciuda faptului că peste 90% dintre români sunt conștienți de gravitatea hepatitei C.
”Sănătatea este o responsabilitate în sine. Trebuie să fim mai orientați către prevenție și să ne testăm pentru a ne asigura că nu suntem purtători ai unor virusuri de boli infecțioase. În ceea ce privește hepatitele, începând din acest an, pentru persoanele asigurate, testarea se poate face gratuit, prin intermediul medicilor de familie. În plus, pentru hepatita C, există programul interferon free care poate fi accesat de către cei diagnosticați, începând cu gradul unu de fibroză,” a declarat Marinela Debu, președinte APAH-RO.
Programul fără interferon pentru pacienții care suferă de hepatita C, desfășurat de Ministerul Sănătății prin CNAS, a intrat deja în cel de-al treilea an, dar 72% din populația României nu știe că există această posibilitate de tratament. În aceste condiții, 57% dintre cei diagnosticați cu hepatita C au urmat acest tip de tratament, fără interferon, și 36% varianta cu interferon, restul de 7% spun că nu au urmat niciun tratament.
O lipsa a informării demonstrează și faptul că mai mult de jumătate dintre respondenți nu cunoaște faptul că, de anul acesta, fiecare persoană asigurată are dreptul să se testeze gratuit (analiza markerilor virali pentru hepatitele B și C) cu trimitere de la medicul de familie.
”În România, aproximativ 600.000 de români trăiesc cu hepatită cronică C, iar aproximativ 800.000 au hepatită cronică B. Pentru a ne alinia obiectivului OMS de eliminare a hepatitelor virale până în 2030, trebuie să parcurgem etape importante precum prevenția și diagnosticarea. Controalele medicale nu trebuie să fie privite drept o ultimă soluție atunci când ne simțim rău, ci tebuie să devină o rutină anuală pentru a preveni complicațiile care ne pot afecta viața pe termen mediu și lung,” a precizat Marinela Debu, președinte APAH-RO.
Majoritatea românilor nominalizează cancerul și ciroza ca și complicații generate de afecțiunile hepatice, dar, din păcate, 44% dintre persoanele care au răspuns în cadrul sondajului declară că nu știu cum poate fi prevenită apariția unei boli hepatice. De semnalat că, pe subiectul privind informarea, bucureștenii stau cel mai bine, 80% din populație având cunoștințe privind metodele de prevenție.
Lipsa informațiilor generează și modificarea comportamentului, iar un sfert dintre români recunoaște că și-ar schimba atitudinea dacă ar afla că o persoană apropiată are hepatită și ar interacționa mai puțin cu aceasta. De altfel, dintre pacienții cu hepatită, o treime mărturisește că a întâmpinat probleme la locul de muncă.
APAH-RO încurajează românii să meargă la medicul de familie și să ceară trimitere pentru analiza markerilor virali. Hepatitele reprezintă boli infecțioase, de cele mai multe ori asimptomatice, fapt care generează pericole majore întrucât cei afectați pot transmite virusul în orice moment. În același timp, doar prin implementarea conceptului ”test&treat” se vor vedea rezultate în cea mai scurtă perioadă, atât din punct de vedere medical, dar și financiar. Un pacient depistat este nevoie să primească automat tratamentul necesar, altfel continuă să rămână un factor de risc pentru întreaga societate.
Persoanele diagnosticate cu hepatita C trebuie să știe că, din septembrie anul acesta, a intrat în vigoare un nou contract cost-volum-rezultat pentru programul cu interferon free și, potrivit noilor prevederi, pacienții începând cu gradul unu de fibroză au acces la tratament. În plus, medicii au la dispoziție, în sistem de decontare, toate terapiile inovatoare existente pe piața din România pentru ca tratamentul fiecărui bolnav să fie cât mai personalizat.
Testarea și tratarea trebuie să fie obiectivele României pentru eliminarea hepatitelor. În acest sens APAH-RO va continua și va intensifica numărul campaniilor de testare în perioada următoare. În acest an, asociația a testat peste 1.000 de persoane, în special din cadrul populației defavorizate din toată țara.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), hepatitele virale B și C reprezintă provocări majore, afectând 325 de milioane de oameni. Aceste afecțiuni generează cancer hepatic și provoacă anual 1,34 milioane de decese deoarece cel puțin 60% din cazurile de cancer hepatic au la bază testarea târzie, respectiv accesul la tratament pentru hepatitele B și C în stadii avansate ale bolii.
APAH-RO este o entitate neguvernamentală, înfiinţată în 2009, la initiaţiva unui grup de pacienţi din întreaga ţară. Cu sloganul „Pentru drepturile tale!”, organizaţia militează pentru creşterea gradului de depistare şi accesul la tratament. Organizaţia militează pentru creşterea accesului la tratament a pacienţilor cu afecţiuni hepatice, desfăşurând activităţi de informare şi sprijin în rândul pacienţilor cu afecţiuni hepatice, a membrilor familiilor, întruniri cu scopul de a sensibiliza în ceea ce priveşte importanţa depistării cât mai rapide a hepatitelor cronice virale şi a importanţei tratamentului făcut la timp, ţinând cont strict de recomandările medicilor. www.hepato.ro