Deputatul Remus Borza, despre „remaniere, dar nu oricum”
„În ultima săptămână din iunie, când a picat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, am scris un editorial: Moțiunea a murit, trăiască remanierea! Remaniere, însă nu oricum. Spuneam atunci că ar trebui remaniați Dănuţ Andruşcă (Economie), Lucian Șova (Transporturi), George Ivașcu (Cultură), Ioana Bran (Tineret și Sport), Bogdan Cojocaru (Comunicaţii), Paul Stănescu (Dezvoltare), Ioan Deneş (Ape şi Păduri). Niciunul nu a rupt gura târgului. Trebuiau înlocuiți, însă cu oameni care aduc plus valoare, cu oameni competenți, integri și curajoși. Pentru mine, e frustrantă această remaniere, întrucât am spus mereu, deși eu sunt un om de dreapta, că PSD este un partid onorabil și indiscutabil cel mai mare din România. În prezent, e singurul partid politic care poate să reformeze marile sisteme publice (învățământ, sănătate, administrație), să modernizeze statul și instituțiile lui. Poate, dar să și vrea. Dacă nu o face în acest mandat, în al 12-lea ceas, nu va mai avea șansa unei noi guvernări dupa 2020. De 30 de ani cetățenii României așteaptă o reformă reală și profundă a statului. Anacronismul, hiperinflația și ineficiența instituțională, schemele supradimensionate de personal din aparatul bugetar costă România peste 10 miliarde euro anual. Bani cu care s-ar construi zeci de spitale, sute de școli și sute de kilometri de autostradă. PSD are și oameni valoroși, nu doar mediocri și pupincuriști. Sunt 500.000 de membri și peste 2.000.000 de simpatizanți care au pus ștampila pe PSD în decembrie 2016.
Nu putem să ne învârtim în jurul cozii pe acest sistem al rotirii cadrelor tipic bolșevic. Deciziile luate în CEx lasă de dorit, în condițiile în care aveam nevoie de suflu nou și de sânge proaspăt în instalațiile Guvernului. La învățământ, PSD defilează de 20 de ani cu Ecaterina Andronescu. Este la al patrulea mandat. Asta arată deficitul de resursă umană calificată, dar și lipsa de imaginație a PSD.
Înlocuirea miniștrilor care nu au performat cu oameni capabili să reformeze și să eficientizeze instituțiile pe care le conduc ar fi neutralizat atacul opoziției și al președintelui Iohannis la adresa Guvernului. În schimb, remanierea le-a oferit pe tavă muniție pentru noi atacuri. Era de așteptat ca președintele Iohannis să cenzureze lista ministeriabililor. Doar că a făcut-o prost. I-a trecut clasa pe cei mai puțin pregătiți, cu excepția lui Alexandru Petrescu, dar i-a picat pe premianți. Olguța Vasilescu e un ministru care a dovedit că poate. Poate, aici e și problema, atât pentru Iohannis, cât și pentru Dragnea. Să nu gireze cu mâna lor un prezidențiabil redutabil. Și Ilan Laufer sau Mircea Drăghici sunt oameni mai bine pregătiți decât cei cărora președintele Iohannis le-a dat girul în urmă cu câteva zile.
Propunerile PSD pentru portofoliile de la Transporturi și Dezvoltare vor fi analizate de președintele Iohannis după 1 Decembrie. E bine ca preluarea președinției Consiliului UE să găsească un Guvern funcțional, complet și stabil. Să nu ne facem iluzii că va fi mai performant decât precedentele. Dar, în următoarele luni, avem nevoie de stabilitate politică, pentru a nu prejudicia grav și ireparabil imaginea României în plan extern.
Mutarea lui Iohannis, neconstituțională
Dacă s-ar trezi doamna Vasilica și ar sesiza Curtea Constituțională pe un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Președinție, ar avea câștig de cauză. Președintele nu poate refuza solicitarea premierului privind revocarea unor miniștri. Ceea ce a făcut Iohannis acum câteva zile, refuzând revocarea lui Paul Stănescu de la Dezvoltare și a lui Lucian Șova de la Transporturi, este neconstituțional. Revocarea este apanajul exclusiv al primului-ministru, doar numirea e la pixul președintelui. Si doar o singură dată.”
Deputat,
Av. Dr. Remus Borza