Peste 80% din rezidenţii de chirurgie cardiovasculară din România renunţă după primul an
Chirurgul Victor Costache, profesor la Facultatea de Medicină din Sibiu, a afirmat, joi, că 85 % din rezidenţii de chirurgie cardiovasculară din România renunţă după primul an şi se reorientează spre alte specializări, din cauză că nu au posibilitatea să înveţe şi de la medicii din spitalele şi clinicile private din ţară.
„E un subiect care doare. Am foarte multe exemple de medici rezidenţi deosebit de capabili. Rata de abandon în chirurgia intervenţională a rezidenţilor după anul I este în momentul de faţă, în România anului 2018, este de 85 %. Deci din 100 de rezidenţi de chirurgie cardiovasculară, 85 vor abandona, deoarece sprijină pereţii în aşa-numitele centre mari şi îşi dau seama după primul an că îşi ratează viitorul şi fac altceva. Pentru aceasta este această iniţiativă, pentru care am luptat de ani de zile, pentru rezidenţii noştri, cât şi pentru toţi rezidenţii din ţară. Paradoxal, în Franţa am avut rezidenţi români. Deci, legea din România este aberantă. Primeam rezidenţi din România care puteau fi formaţi fără nicio problemă, într-un spital sau chiar într-o clinică privată din Franţa sau din Germania, lucru care nu mai era valabil în România. Acelaşi rezident nu putea să facă lucrul acesta într-un spital privat. Această aberaţie, sper să mai facem nişte memorii, să trecem peste încă o aberaţie a sistemului sanitar şi educaţional din România”, a spus dr. Victor Costache.
Facultatea de Medicină din Sibiu îşi doreşte o colaborare pentru pregătirea rezidenţilor şi în spitalul privat din oraş. În acest sens există o solicitare a mai multor Facultăţi de Medicină din ţară, adresată Ministerului Sănătăţii, ca din 2019 rezidenţii să poată fi pregătiţi şi în clinicile private româneşti.