Olguța Vasilescu îi dă replica lui Iohannis

Preşedintele Iohannis nu face altceva decât să încalce legislaţia şi deciziile CCR, motiv pentru care guvernul a anunţat deja că mâine va sesiza din nou Curtea Constituţională, a declarat Olguţa Vasilescu, care a adăugat că se aştepta la cel de-al treilea refuz al şefului statului.

„A fost o ultimă încercare a premierului, înainte de a ataca la CCR, fiind sesizat un conflict instituţional. Am văzut motivarea de data trecută. Iohannis a invocat articole de lege care nu sunt în sprijinul lui, pentru că niciunul nu încălcăm acele articole, e vorba de mine şi de Drăghici. Ar trebui să fim cetăţeni români şi suntem, să avem domiciliul în România şi îl avem, să nu avem condamnare definitivă şi nu avem, să nu avem nicio incompatibilitate şi nu avem. Acestea sunt articolele invocate de Iohannis în cazul nostru. Niciunul dintre ele nu ne e aplicabil, în sensul că am încălca vreun articol. De aceea am şi făcut un ultim demers, ne-am pus cărţile de identitate în dosarul trimis la Cotroceni, CV-ul, din care să rezulte că nu încălcăm nicio lege. E clar că Iohannis insistă să încalce în picioare o decizie a CCR, care prevede clar că prima dată poate refuză pe indiferent ce motive vrea de oportunitate, dar că a doua oară nu are voie să refuze decât pe legalitate. Legalitatea ar presupune cele patru motive amintite mai devreme. Îndeplinim foarte clar aceste condiţii de legalitate”, a susţinut Vasilescu la Digi 24.

Ea a susţinut că preşedintele Iohannis nu face altceva decât să încalce legislaţia şi deciziile CCR, „motiv pentru care guvernul a anunţat deja că mâine va sesiza din nou Curtea Constituţională”.

„Nu înţelegem ce înseamnă persoana potrivită pentru posturile respective, convingătoare. Poate că Iohannis ne dă şi o listă cu ministere care au voie să fie în continuare şi atunci am constata că, în afară că încalcă deciziile CCR, vrea să preia şi prerogativele coaliţiei de guvernământ şi ale partidului care a câştigat alegerile. Deocamdată, miniştrii îi propune guvernul format din partidele câştigătoare. Când o să câştige PNL alegerile şi să o aibă Iohannis un cuvânt de spus în ceea ce priveşte miniştrii, o să fie altă situaţie. Deocamdată suntem în această paradigmă”, a declarat Olguţa Vasilescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni seară, că în cursul acestei săptămâni va respinge din nou propunerile de miniştri transmise a treia oară de Guvern pentru Transporturi (Mircea Drăghici) şi Dezvoltare Regională (Olguţa Vasilescu).

„Aceste două propuneri vor fi refuzate în cursul acestei săptămâni. Într-o zi-două vor fi reexaminte documentele şi expediate la guvern. Motivele o să le citiţi când o să vedeţi scrisorile”, a declarat preşedintele Iohannis.

El a spus că recomandă Guvernului să studieze motivele de refuz.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.