Un studiu internațional arată că oamenii și organizațiile nu au încredere totală în nimeni când vine vorba de datele lor online
Un studiu efectuat în rândul companiilor de dimensiuni medii și al utilizatorilor individuali arată că mulți sunt confuzi și nu au încredere în nimeni când vine vorba de intimitatea și securitatea datelor lor online. Cercetarea Kaspersky Lab, care a acoperit șase țări din Europa și America de Nord, a arătat că oamenii se tem că hackerii, guvernele proprii și cele străine, angajatorii și chiar prietenii și familia le-ar putea accesa datele online și se gândesc cum i-ar putea împiedica.
Studiul independent, comandat de Kaspersky Lab și realizat de Applied Marketing Research, a avut un eșantion de 600 de companii mijlocii cu angajați în domeniul securității IT, precum și 6000 de utilizatori individuali, cu soluții de securitate instalate pe dispozitivele lor, provenind, în proporții egale, din Franța, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie și SUA.
Principalii intruși au fost, deloc surprinzător, considerați infractorii cibernetici – 45% dintre companii și 47% dintre utilizatorii individuali sunt preocupați să își protejeze datele de atacuri malware. Acest lucru este urmat îndeaproape de dorința de a se proteja de propriul guvern (36% și, respectiv, 33%) și guverne și companii străine (30% și 26%). Un respondent din trei din rândul companiilor (29%) se teme că angajatorul său i-ar putea obține datele online, în timp ce un sfert (26%) dintre utilizatorii individuali se tem că familia le-ar putea accesa datele.
Aceste temeri s-au extins în aria securității cibernetice, existând o confuzie generalizată în legătură cu informațiile pe care furnizorii de soluții le-ar putea accesa. Numeroși respondenți se tem că furnizorul lor le-ar putea colecta datele online, opiniile, localizarea și obiceiurile de navigare pe Internet și apoi să transmită aceste informații unor entități străine. Însă, vasta majoritate (87% dintre companii și 82% dintre persoanele fizice) au încredere că furnizorul lor de securitate se comportă etic în ceea ce privește colectarea și utilizarea datelor lor.
Rezultatele sugerează că actualul context din securitatea cibernetică a creat, atât pentru companii, cât și pentru utilizatorii individuali, un mediu de frică, incertitudine și îndoială, care i-a determinat pe mulți să nu mai aibă încredere în nimeni în mediul online.
„Rezultatele ne oferă noi dovezi că tehnologiile și software-ul sunt o cutie neagră pentru multe companii”, spune Anton Shingarev, VP of public affairs, Kaspersky Lab. „Acestea nu știu cum funcționează ele, ce este înăuntrul lor, ce date sunt colectate și cum sunt stocate. Prin urmare, nu au încredere în furnizori. Cred că este o situație inacceptabilă și, ca industrie, trebuie să ne asigurăm că oamenii înțeleg exact ce facem și ce nu ar face niciodată un furnizor de securitate. Acest lucru ar trebui dublat de acțiuni permanente care să crească fiabilitatea, flexibilitatea și securitatea produselor noastre și să demonstreze transparența lor. În ceea ce ne privește, toate acestea sunt integrate în Inițiativa noastră Globală pentru Transparență, un program menit să reconstruiască încrederea în securitatea informațiilor.”
Alte rezultate ale cercetării:
- Dreptul la viață privată pare să fie considerat unul fundamental pentru toată lumea: 46% dintre companii și 51% dintre consumatori cred că furnizorul de securitate cibernetică nu ar trebui să împărtășească datele private ale unui utilizator cu guvernul, în probleme care țin de securitatea națională, ci decizia ar trebui luată în funcție de circumstanțe.
Cercetarea sugerează, de asemenea, că unele lucruri sunt mai importante pentru companii și utilizatori individuali decât țara de unde provine compania respectivă: 55% dintre companii și 66% dintre persoanele fizice spun că un guvern ar trebui să aibă relații comerciale cu firma care oferă produsele și serviciile cele mai bune, chiar dacă este una străină. În mod surprinzător, procentul crește la 82%, respectiv 78%, atunci când este vorba de domenii de importanță critică, precum siguranța națională.
Profesorul Milton Mueller, Georgia Institute of Technology School of Public Policy, Internet Governance Project, adaugă: „Acest studiu abordează legătura dintre naționalism, securitatea națională și încrederea în furnizorii de servicii de Internet. Unele rezultate privind atitudinile companiilor și ale utilizatorilor față de rolul guvernelor în securitatea cibernetică sunt surprinzătoare. De exemplu, a fost fascinant să vedem cât de mulți utilizatori cred că guvernul lor ar trebui să aleagă cel mai bun furnizor de produse/servicii din domeniul securității, indiferent din ce țară provine. De asemenea, a fost interesant de văzut că oamenii se tem mai degrabă că datele lor vor fi interceptate de propriul guvern decât de guverne străine.”
Un raport ce rezumă principalele rezultate ale cercetării Limitele încrederii: intimitatea și protecția în spațiul cibernetic, este disponibil aici.
Despre Kaspersky Lab
Kaspersky Lab este o companie globală din domeniul securității cibernetice, prezentă pe piață de peste 20 de ani. Informațiile vaste despre amenințările cibernetice și experiența în securitate IT deținute de Kaspersky Lab se materializează în mod constant în soluții de securitate și servicii de ultimă generație pentru a proteja companiile, infrastructura critică, autoritățile guvernamentale și utilizatorii individuali din toată lumea. Portofoliul companiei include protecție endpoint de top și mai multe soluții specializate de securitate și servicii, pentru a combate amenințările digitale tot mai sofisticate. Peste 400 de milioane de utilizatori individuali sunt protejați de tehnologiile Kaspersky Lab, precum și 270.000 de companii client, pe care le ajutăm să protejeze ce e mai important pentru ele. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaspersky.ro.