Halep, calificată direct în turul II al turneului de la Doha
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, este direct acceptată în turul al doilea al turneului de categorie Premier de la Doha, cu premii de 900.000 de dolari.
În optimi, Simona Halep va evolua cu Lesia Ţurenko (Ucraina), locul 24 WTA, care a întrecut-o, în primul tur, cu 6-3, 6-0, în 67 de minute, pe spaniola Lara Arruabarrena, locul 94 WTA, intrată pe tabloul principal ca lucky loser, după retragerea franţuzoaicei Caroline Garcia, locul 19 WTA, accidentată.
Simona Halep conduce cu 5-0 în întâlnirile directe cu ucraineanca de 29 de ani, aflată la cea mai bună clasare din carieră, numărul 24 mondial. Primele lor patru întâlinri au avut loc în 2014, când Ţurenko i-a luat româncei singurul set, la Wimbledon, şi anterior, iar a cincea s-a desfăşurat la ediţia trecută a turneului de la Cincinnati, când Halep s-a impus în sferturi, cu 6-4, 6-1.
Şi daneza Caroline Wozniacki, bolnavă, a declarat forfait înainte de meciul cu sportiva cehă Karolina Muchova. Wozniacki va fi înlocuită de australianca Samantha Stosur.
Daneza era tot pe partea de tablou a Simonei Halep şi ar fi putut-o întâlni pe româncă în semifinale.