Maria Grapini a pornit bulgărele! Comisia Europeană a declanșat infringementul Austriei!

În debutul anului, mai precis pe 7 ianuarie, europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a luat decizia să scrie Comisiei Europene și să solicite o luare de poziție imediată și tranșantă, în privința deciziei Austriei privitoare la ajustarea alocațiilor pentru copiii celor care nu sunt austrieci, dar lucrează acolo. Evident, Maria Grapini a inițiat demersul în primul rând pentru apărarea drepturilor românilor care-și duc viața în țara condusă de cancelarul Sebastian Kurz, dar nu numai. Umanista a avut, încă de atunci, numeroase declarații, prin care acuza direct Austria de încălcarea Tratatului European, fiind o voce oficială relativ singulară a României.

În numele Comisiei Europene, comisarul Marianne Thyssen i-a răspuns umanistei Grapini..

“În numele președintelui Juncker, aș dori să vă mulțumesc pentru scrisoarea dvs. din 7 ianuarie 2019 privind legislația austriacă recent adoptată care introduce un mecanism de indexare a prestațiilor familiale pentru lucrătorii mobili ale căror copii locuiesc într-un alt stat membru. Propuneți Comisiei să analizeze situația din Austria și să ia măsuri.

Vă pot informa că exact așa am făcut. De la data aplicării sale la 1 ianuarie 2019, Comisia a inițiat imediat analizarea legislației austriece care prevede indexarea prestațiilor familiale și reducerea impozitului pe familie pentru copiii care locuiesc în străinătate. Întrucât analiza a confirmat faptul că legislația nu este conformă cu regulamentele de coordonare a securității sociale, Comisia a decis, la 24 ianuarie 2019, să trimită Austriei o scrisoare formală de notificare, astfel deschizând oficial o procedură de infrigement împotriva acestui stat membru. Austria are două luni să răspundă”, se arată în documentul CE, transmis europarlamentarului român.

Cum termenul de expirare a condiționalității, impus de Comisia Europeană, se apropie, Maria Grapini așteaptă verdictul Austriei și, evident, pasul oficial al Europei. Umanista consideră că este o victorie de etapă, dar una foarte importantă.

 

Citește și
1 Comentariu
  1. mona spune

    NU CRED CA AUSTRIECII VOR FACE CEVA SI NICI COMISIA EUROPEANA ! CONCLUZIA : ROMANII SUNT DISCRIMINATI !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.