Gabriel Oprea și UNPR țintesc 10% la alegerile europarlamentare
Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat sâmbătă, la Constanţa, că România este ”pe un drum greşit”, deoarece foarte mulţi români, mai ales cei cu un nivel de trai scăzut, nu găsesc sprijin din partea autorităţilor.
El a menţionat că la alegerile europarlamentare UNPR va avea candidaţi proprii, lista nefiind încă definitivată. Potrivit lui Oprea, trebuie să meargă în Parlamentul European „români serioşi, care să se bată, în primul rând, pentru ţara lor”. El a adăugat că pe listă se vor regăsi Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu, precizând, pentru Agerpres, că nu doreşte să fie europarlamentar, dar se va „lupta pentru binele acestui proiect politic” şi se va „bate pentru obţinerea a cât mai multe voturi”.
Gabriel Oprea a prezentat, totodată, programul politic al UNPR „Siguranţă, demnitate şi prosperitate pentru România”.
El a anunţat că partidul are în vedere iniţierea a trei propuneri legislative. „În conformitate cu viziunea politică a UNPR, vom iniţia următoarele propuneri legislative: milităm pentru mărirea salariului minim net garantat cu cel puţin 200 de lei lunar, prin eliminarea impozitului pe salariu şi reducerea CAS de la 10 la 5% – beneficiază 2,1 milioane de muncitori; favorizarea a noi creşteri ale numărului de tineri care studiază, printr-o deducere suplimentară a 300 de lei din venitul impozabil al familiei, astfel încât tot mai mulţi tineri, viitorul României, să poată obţine specializări profesionale; creşterea pensiei minime garantate de la 640 de lei, la cel puţin 200 de euro, prin care se asigură coşul minim de consum, astfel încât orice persoană cetăţean român să se bucure de o viaţă decentă. Cei de la Statistică spun că pentru ca un cetăţean din România să poată să trăiască, să nu moară de foame, are nevoie de 200 de euro. Atunci statul român este obligat să obţină aceşti 200 de euro pentru fiecare, beneficiază peste 4 milioane de români”, a explicat Gabriel Oprea.
Conform acestuia, UNPR îşi propune să obţină 10% la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor. „Noi suntem pregătiţi să mergem la alegeri singuri şi la locale şi la generale”, a completat Gabriel Oprea. „De regulă, în politică, niciodată să nu spui niciodată”, a afirmat el referitor la eventuale alianţe.