Secția ATI și blocul operator de la Institutul „Marius Nasta”, redeschise!
Blocul operator şi Secţia ATI de la Institutul „Marius Nasta” au fost redeschise, potrivit unei informări a managerului unităţii medicale, Beatrice Mahler.
„Echipa DSP a fost în această zi la Institutul „Marius Nasta”, consideră oportună redeschiderea activităţii Blocului Operator şi a Secţiei ATI începând cu data de 11 martie 2019″, afirmă sursa citată.
Inspectorii sanitari au decis în luna februarie sistarea activităţii blocului operator şi a secţiei ATI (postoperator) din cadrul Institutului Naţional de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” în urma decesului mai multor persoane infectate cu acinetobacter.
Măsura a fost luată după ce rezultatele probelor prelevate în cadrul autocontrolului din data de 12 februarie au fost neconforme, la fel ca şi cele ale probele recoltate în data de 13 februarie de către reprezentanţii DSPMB din unitatea respectivă.