Ministrul Pintea, vizită de lucru la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a efectuat duminică o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, despre care auzise că „ar avea ceva probleme”, ocazie cu care a declarat că acordă acestei unităţi spitaliceşti nota 6 din punct de vedere al infrastructurii.

„Acord nota 6 din punct de vedere al infrastructurii, iar din punct de vedere al calităţii actului medical între 8 şi 9. Voi mai veni o dată, în luna august, să văd ce se întâmplă cu banii de investiţii. Din punct de vedere al infrastructurii, vă dau un exemplu absolut banal: nu se mai poartă faianţa pe pereţi, nu se mai poartă podelele de beton, se pune un parchet antimicrobian, ca să poată fi dezinfectat, până la urmă discutăm despre infecţiile din spitale. Practic asta ne interesează la infrastructură, să avem posibilitatea să facem şi un control al infecţiilor aşa cum trebuie. Nu că nu vor exista. Întotdeauna vor exista infecţii în spitale, dar important este să fie puţine şi efectul lor să fie cât mai mic”, a spus presei Pintea.

Ministrul Sănătăţii a precizat că a discutat cu managerul Spitalului Judeţean Brăila, Delia Râşnoveanu, despre alocările de fonduri pe care MS le va face în spital, despre lipsa medicilor şi despre comunicarea cu pacientul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.