Atentatul din Noua Zeelandă duce la interzicerea armele semiautomate în această țară
Poliţia neozeelandeză a anunţat joi că toate cele 50 de victime ale atacului din 15 martie asupra a două moschei din Christchurch au fost identificate.
Pe lista celor decedați în atentatul din Noua Zeelandă figura inițial și o femeie despre care s-a descoperit ulterior că este în afara oricărui pericol, potrivit Stuff.co.uk.
Eroarea a făcut ca presa locală să vorbească de 51 de victime în atentatul din Noua Zeelandă, deși datele erau contradictorii cu cele ale investigatorilor.
„Pot să anunţ că de câteva minute procesul de identificare a tuturor celor 50 de victime a fost încheiat şi că toate familiile au fost înştiinţate”, a declarat comisarul de poliţie Mike Bush.
El a evidenţiat faptul că „este un moment de cotitură în acest proces”.
Identitatea celei de-a 50-a victime a fost comunicată ieri presei. Este vorba de Mohamad Moosid Mohamedhosen, în vârstă de 54 de ani, născut în Mauritius, insulă pe coasta Madagascarului.
Mohamedhosen a trăit în Anglia, unde a avut o firmă de design grafic, după care a ajuns în Linwood, unde a fost împușcat la centrul islamic din oraș.
Premierul Jacinda Ardern a anunţat joi că armele semiautomate de tip militar şi cele de asalt vor fi imediat interzise în Noua Zeelandă.
„Vă anunţ că guvernul va adopta măsuri imediate astăzi pentru a restricţiona potenţialul deţinerii acestor arme şi a încuraja proprietarii să îşi predea armele de foc”, a declarat Ardern.
Componentele folosite în transformarea armelor în puşti semiautomate de tip militar vor fi de asemenea interzise, împreună cu încărcătoarele de mare capacitate şi a altor dispozitive ce permit rafale rapide.
Premierul neozeelandez a adăugat că va fi stabilit un program de răscumpărare a armelor de la populaţie, pentru un cost estimat să ajungă la 100-200 de milioane de dolari neozeelandezi, aproximativ 120 de milioane de euro, potrivit Agerpres.
A fost anunţată, de asemenea, o perioadă de amnistie. Cei care nu îşi vor preda armele după expirarea acesteia riscă amenzi de până la 4.000 de dolari neozeelandezi, adică 2.430 de euro, precum şi 3 ani de închisoare.
Premierul Ardern a exclus eventuale critici ale măsurii anunţate, susţinând că „marea majoritate a neozeelandezilor va susţine schimbarea. Sunt incredibil de sigură”.
„În scurt timp, toate armele semiautomate folosite în atacul terorist de vineri vor fi interzise în această ţară”, a dat asigurări Jacinda Ardern.