Trump somează Rusia să își retragă militarii din Venezuela

Preşedintele american Donald Trump i-a cerut miercuri Rusiei să se retragă din Venezuela, după ce Moscova a trimis la Caracas avioane care au transportat militari şi materiale, şi a atenţionat că „toate opţiunile” sunt pe masă pentru a face ca acest lucru să se şi întâmple, informează Agerpres.

„Rusia trebuie să plece”, a declarat Donald Trump în faţa jurnaliştilor în Biroul Oval, unde a avut o întrevedere cu Fabiana Rosales, soţia liderului opoziţiei venezuelene Juan Guaido.

Donald Trump a făcut această declaraţie la scurt timp după şi la unison cu cea a şefului diplomaţiei americane Mike Pompeo, care l-a atenţionat pe omologul său rus Serghei Lavrov că SUA nu vor rămâne cu braţele încrucişate în cazul în care Rusia va continua „să exacerbeze tensiunile în Venezuela”.

Două avioane ruseşti transportând circa 100 de militari şi 35 de tone de echipamente au sosit duminică în Caracas „în cadrul cooperării tehnice şi militare cu Venezuela”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.