George Maior îi dă replica lui Tăriceanu
George Maior, ambasadorul României în SUA, răspunde acuzaţiilor lui Călin Popescu Tăriceanu conform cărora nu a fost în stare să organizeze vizite în SUA pentru oficialii români, precizând că preşedintele României a fost primul şef de stat din regiunea central şi est europeană care s-a întâlnit cu noul preşedinte al SUA, premierul a avut, pentru prima dată în ultimii 15 ani, o întâlnire oficială cu Speaker-ul Camerei Reprezentanţilori şi totodată întâlniri la nivel înalt cu membri ai Administraţiei americane.
„Legăturile dintre România şi SUA au ajuns la punctul culminant de la stabilirea relaţiilor diplomatice în urmă cu aproape 140 de ani. În ultimii ani, relaţia bilaterală dintre România şi Statele Unite ale Americii s-a consolidat profund, pe toate dimensiunile, ajungând la un maxim istoric potrivit tuturor evaluărilor. Apreciem preocuparea unor lideri politici pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic româno-american şi mă bucur că am din nou oportunitatea de a răspunde unor nelinişti ocazionale, prin prezentarea unor date statistice clare care arată indubitabil faptul că legăturile dintre România şi SUA au ajuns la cel mai solid nivel de la stabilirea relaţiilor diplomatice în urmă cu aproape 140 de ani. Pe această cale, doresc să felicit Ministerul de Externe şi pe toţi diplomaţii români care au lucrat intens în ultimii ani pentru a ajunge în acest punct culminant”. afirmă Maior, într-un punct de vedere „cu privire la stadiul relaţiilor româno-americane în contextul interesului manifestat de unele voci publice din România”.
Fără a-l nominaliza pe Călin Popescu Tăriceanu, el prezintă date ale mandatului său în SUA, „pentru a ajuta la o înţelegere mai bună a stadiului relaţiilor româno-americane şi a clarifica anumite confuzii”.
Coform datelor prezentate de ambasadorul României în SUA, „preşedintele României a fost primul şef de stat din regiunea central şi est europeană care s-a întâlnit cu noul preşedinte al SUA, fiind totodată pentru prima dată în ultimii 40 de ani când preşedintele României a susţinut, alături de preşedintele SUA, o conferinţă de presă cu audienţă globală pe peluza din faţa Casei Albe”.
„Primul-ministru al României a avut, pentru prima dată în ultimii 15 ani, o întâlnire oficială cu Speaker-ul Camerei Reprezentanţilor, având totodată întâlniri la nivel înalt cu membri ai Administraţiei americane. În ultimii ani, Ambasada României în SUA a organizat peste 25 de vizite oficiale la nivel de prim-ministru, viceprim-ministru şi membri ai tuturor Guvernelor României care s-au succedat în această perioadă, indiferent de culoarea politică. În ultimele două luni, intensitatea contactelor oficiale la nivel înalt care au avut loc la Washington, între reprezentanţii celor două ţări, este fără precedent”, susţiner George Maior, potrivit news.ro.
De asemenea, George Maior că unele dintre ultimele contacte oficiale la nivel înalt ale unor membri ai Guvernului României cu membri ai Administraţiei americane au implicat ministrul român de Externe care s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu secretarul de stat al SUA, respectiv ministrul român al Energiei care s-a întâlnit, luna trecută, cu secretarul american al Energiei.
„În timpul mandatului meu, Ambasada României în SUA a organizat vizite la Washington DC pentru peste 30 de parlamentari români. Am reuşit să organizăm la Bucureşti, împreună cu partea americană, cea mai mare misiune economică globală, cu participarea a peste 100 de companii americane. Schimburile comerciale dintre cele două ţări au crescut cu peste 20%, iar exporturile româneşti în SUA s-au intensificat semnificativ, ceea ce răspunde preocupărilor legitime ale liderilor politici de a diversifica parteneriatul româno-american”, susţine George Maior.
Conform datelor prezentate de ambasador, relaţiile culturale dintre cele două ţări s-au intensificat, inclusiv pe fondul celor peste 50 de prezentări analitice, academice sau economice susţinute la universităţi, precum Harvard, Carnegie Mellon, George Washington University şi centre de gândire şi reflecţie prestigioase din SUA, în ultimii patru ani.
Ambasadorul României în SUA subliniază că imaginea şi forţa de legitimitate a României în Statele Unite ale Americii s-au îmbunătăţit semnificativ, în condiţiile în care anul trecut, cu ocazia Centenarului, România a fost felicitată prin rezoluţii şi proclamaţii oficiale emise de Camera Reprezentanţilor, 45 de guvernatori reprezentând tot atâtea state americane şi de către primarul capitalei SUA, Washington DC.
„Aceste documente oficiale emise la 100 de ani de la Marea Unire şi 30 de ani de la căderea comunismului legitimează aspiraţiile naţionale ale românilor pentru libertate şi demnitate susţinute de SUA atunci, acum şi în viitor. Toate proclamaţiile sunt în curs de a fi transmise Muzeului Unirii de la Alba Iulia”, menţionează George Maior.
„Ambasada României va lucra intens în perioada următoare pentru organizarea unor vizite în SUA ale preşedintelui, premierului şi a oricărui alt oficial român. De asemenea, lucrăm la perfectarea unor vizite la nivel înalt ale reprezentanţilor SUA în România. Toate aceste repere au făcut să ajungem astăzi la punctul culminant al relaţiei bilaterale româno-americane din ultimii aproape 140 de ani, cu dezvoltări puternice pe toate planurile: economic, politic, militar, cultural, educaţional. Îi felicit pe această cale pe diplomaţii români şi îi încurajez să îşi păstreze încrederea şi să rămână dedicaţi serviciului public pe care îl îndeplinesc cu eficienţă, asigurând o reprezentare demnă a României în SUA şi în lume”, precizează ambasadorul.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat că vizita sa în Statele Unite ale Americii a fost aranjată de o firmă de consultanţă, care a făcut activitatea de lobby pe lângă autorităţile americane. El l-a acuzat pe ambasadorul României în SUA, George Maior, de faptul că nu a fost în stare să aranjeze o vizită oficială pentru un premier al României, pentru preşedintele Senatului sau al Camerei Deputaţilor.
El a declarat joi seara la Digi 24 că ambasadorul României în SUA, George Maior, nu a permis niciunui oficial român să aibă contacte directe cu administraţia americană.
„Din păcate această relaţie pe latura politică a fost în ultimii ani monopolizată de ambasadorul României în Statele Unite care însă nu a mai permis niciunui unui alt oficial român să aibă contacte directe cu administraţia americană. Viorica Dăncilă nu a fost în vizită oficială în Statele Unite cumva aranjată de ambasadă, eu nu m-am dus în Statele Unite pe o vizită aranjată de ambasadă”, a spus Tăriceanu.
El a explicat că vizita sa a fost aranjată de o firmă de consultanţă.
„Vizita mi-au aranjat-o cei cu care încercăm să spargem această barieră comunicaţională. Am avut o firmă de consultanţă pe care am angajat-o şi care sigur, aşa cum se procedează în Statele Unite, adică legal şi legitim, face activitatea de lobby pe lângă autorităţile americane. Dacă nu s-ar face în acest fel de-abia atunci ar fi ceva în neregulă. Deci eu nu pot să stau la mâna unui ambasador, care de peste patru ani de zile, de cinci ani, nu a fost în stare să aranjeze o vizită a parlamentarilor români, a Preşedintelui Camerei Deputaţilor, a Preşedintelui Senatului sau unui prim-ministru pentru a avea contacte cu cei din administraţia americană. Găsim alte căi, avem soluţii, pentru că eu cred că imaginea României trebuie promovată în străinătate”, a precizat preşedintele Senatului.