Doar 411 medici au părăsit România în 2019

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi că, de la începutul anului şi până în prezent, au fost eliberate 411 certificate de conformitate pentru medicii care doresc să profeseze în străinătate.

„Ca să poţi profesa în străinătate este nevoie de certificate de conformitate. În 2010 au fost eliberate 7.829 de certificate de conformitate. În 2011 – 5.674, în anul 2017 – 2.794, iar în 2018 – 2.312. Anul acesta, până acum, au fost eliberate 411 certificate de conformitate. (…) De menţionat că nu toţi cei care ridică aceste certificate merg să profeseze, dar este singurul barometru pe care îl avem în acest moment. Eu cred că nu vom depăşi 1.300, hai să facem o estimare până la sfârşitul anului, pentru că s-au majorat salariile, dar anul acesta dotăm cu echipamente medicale sau cel puţin încercăm să acoperim o parte din nevoile pe care România le are”, a afirmat demnitarul.

Ministrul a spus că îşi doreşte întoarcerea acasă a cât mai multor medici. „Ne dorim să revină cât mai mulţi, dar ne dorim să plece cât mai puţini, practic aici este balanţa. Şi cred că cifrele vorbesc de la sine – 411 certificate de conformitate cerute până în acest moment mie mi se pare foarte puţin şi un câştig pentru România”, a subliniat ministrul Sănătăţii.

Sorina Pintea susţine că s-au întors în ţară, după majorările salariale, potrivit unor statistici preliminare, fără a fi puşi la socoteală şi medicii care lucrează în unităţile medicale aparţinând de autorităţile locale, circa 150 de medici.

„Avem aproximativ o situaţie, pentru că există nişte evidenţe la Centrul de Resurse Umane, dar sunt medici rezidenţi cum ar fi după ce şi-au echivalat studiile, noi nu avem evidenţa spitalelor în care lucrează, deci cifra este oarecum aproximativă, dar noi vrem să facem o statistică. Pentru noi este important să avem medici în fiecare spital. Sunt în jur de 150 înregistraţi, s-ar putea să fie mai mulţi la spitalele autorităţilor locale”, a spus Pintea, într-o întâlnire cu cadre medicale din ţară, între care medici şi asistenţi medicali, care au ales să se întoarcă în România.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.