Divergenţe între ministrul Teodorovici şi administratorii de pensii private
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, joi, după şedinţa de Guvern, că nu vede niciun risc ca administratorii de pensii private din Pilonul II să iasă din piaţă, în condiţiile în care ”s-a închis discuţia” după ce Guvernul a renunţat la solicitarea ca administratorii fondurilor de pensii să crească capitalul de 11 ori, fiind modificată OUG 114 cu noi măsuri agreate împreună cu administratorii şi cu ASF.
Potrivit unui proiect de Ordonanţă, din legea pensiilor private va fi scoasă cerinţa potrivit căreia administratorii ar fi trebuit să crească capitalul de 11 ori, măsură care a ridicat semne de întrebare privind posibila ieşire din piaţă a administratorilor.
Teodorovici a fost întrebat, joi, după şedinţa de Guvern, dacă vede vreun risc ca admnistratorii de fonduri private din Pilonul II să iasă din piaţă.
”Nu, nu văd un astfel de risc. Această propunere s-a făcut în urma discuţiei avute cu reprezentanţii ASF şi cei ai administratorilor de pensii. Chiar există o solicitare formală în acest sens, cu această propunere, pe care astăzi am modificat-o în Guvern. Este o propunere pe care dânşii au agreat-o, nu văd niciun fel de problemă. (…) S-a închis discuţia legată de Pilonul II de pensii”, a declarat ministrul.
Noua cerinţă din partea statului, privind creşterea de capital, este de 8% din contribuţiile virate în anul precedent, ceea ce înseamnă doar o dublare a cerinţelor actuale de capital.
Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) a anunţat, joi, că noile modificări aduse OUG 114 sunt un pas în direcţia bună.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, joi, după şedinţa de Guvern, că nu vede niciun risc ca administratorii de pensii private din Pilonul II să iasă din piaţă, în condiţiile în care ”s-a închis discuţia” după ce Guvernul a renunţat la solicitarea ca administratorii fondurilor de pensii să crească capitalul de 11 ori, fiind modificată OUG 114 cu noi măsuri agreate împreună cu administratorii şi cu ASF.
Ulterior, APAPR a anunţat că noile modificări sunt un pas în direcţia bună.
”În urma dialogului şi a consultărilor care au avut loc între Ministerul de Finanţe, ASF şi reprezentanţii administratorilor de fonduri private de pensii din România în ultima perioadă, prevederile OUG 114 cu privire la Pilonul 2 de pensii au fost modificate astfel încât să includă condiţii îmbunătăţite, în comparaţie cu cadrul legal creat iniţial de actul legislativ menţionat”, se arată în comunicat.
APAPR consideră că măsura diversificării investiţiilor, pe care asociaţia a promovat-o de mulţi ani, reprezintă un beneficiu important, atât pentru economie, cât şi pentru veniturile viitoare ale românilor, pentru că banii colectaţi în conturile lor de pensii private vor putea fi investiţi profitabil în mai multe sectoare, contribuind la dezvoltarea României.
”APAPR îşi exprimă speranţa că, odată ce bazele unui dialog constuctiv au fost puse, el va continua în vederea asigurării stabilităţii şi solidităţii sistemului de pensii private pe termen lung”, se arată în comunicat.