Firea pune tunurile pe Oprișan și Ponta

0

Gabriela Firea, preşedintele PSD Bucureşti, l-a acuzat luni pe Marian Oprişan, liderul PSD Vrancea, că l-a atacat „nedemn, cu minciuni” pe colegul de partid Paul Stănescu.

„Domnul Oprişan l-a acuzat pe domnul Stănescu că nu ştie să scrie. Să nu încep eu să vorbesc despre problemele gramaticale, că aici e domeniul meu. Haideţi să fim civilizaţi şi să ne păstrăm totuşi o limită. Nu este normal, după ce dumnealui l-a atacat pe Paul Stănescu pe grupul preşedinţilor de pe Whatsapp, dumnealui l-a atacat nedemn, cu nişte minciuni, că vrea să facă partidul mic, să-l dea domnului Ponta. Şi eu l-am apărat şi doamna Olguţa Vasilescu l-a apărat şi domnul Buzatu l-a apărat şi de supărare că am îndrăznit noi să facem apel la înţelepciune s-a răzbunat pe mine, venind cu tot felul de aberaţii”, a declarat luni Gabriela Firea, la sediul PSD.

Ea s-a arătat revoltată că Marian Oprişan face strategia PSD.

„Mi-e groază. Dacă după elucubraţiile spuse în CEx trecut de către domnul Oprişan încă ne mai bazăm pe dumnealui să ne facă strategia politică a partidului, eu o să citesc partea din strategie care nu-i aparţine domnului Oprişan”, a afirmat Firea, întrebată despre faptul că Marian Oprişan va elabora strategia politică a partidului.

Gabriela Firea îi va trimite pe WhatsApp poezia ”Trei, Doamne, şi toţi trei” lui Victor Ponta, care a folosit poezia cu referire la ea, la Viorica Dăncilă şi la Lia Olguţa Vasilescu. Firea spune că dacă Victor Ponta nu ştie că referirea la Doamne ”nu era la nişte cucoane din politică” e grav.

Gabriela Firea a spus că Victor Ponta, actualul lider al Pro România a citat o poezie, fără să ştie exact la ce se referă poezia respectivă.

”Chiar a făcut şi o afirmaţie care nu îi aduce cinste, pentru că a dat un citat greşit şi îmi pare rău, dar este o poezie care trebuia să o citească în copilărie. Şi anume a spus că la preşedinţia PSD şi pentru candidatura la Palatul Cotroceni se bat în PSD trei doamne: Doamna Dancilă, doamna Firea, doamna Vasilescu, niciuna nu are şanse să intre în turul doi, niciuna nu va obţine un scor satisfăcător. Şi într-un final a spus în zeflemea Trei Doamne şi toţi trei. Eu ştiam că acea poezie este foarte tristă şi este despre un bărbat care şi-a pierdut trei băieţi pe front. dacă domnul Ponta nu ştie că referirea la Doamne nu era la nişte cucoane din politică, ci la Dumnezeu şi că era plânsul în versuri al unul bărbat, tată, care îşi pierde trei  feciori pe front, e cam grav. O să îi trimit pe WhatsApp poezia”, a declarat Gabriela Firea.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.