Hagi îl ironizează pe Becali în „cazul Florinel Coman”

0

Tehnicianul Gheorghe Hagi s-a declarat, vineri seară, fericit după victoria naţionalei de tineret în meciul cu Anglia, scor 4-2, de la Campionatul European under 21. El a menţionat, la Digi Sport, că “aurul României sunt jucătorii tineri” şi că echipa U21 trebuie să fie foarte inteligentă la ultima confruntare din grupă, cu Franţa.

“N-a fost uşor, o echipă foarte bună a Angliei, cu multă personalitate… Dar ai noştri s-au sacrificat, au alergat, s-a dovedit că au calitate foarte mare individual. Sunt fericit. Coman acum e bun? Trebuie să aveţi răbdare şi totul o să vină, totul se construieşte. Ca orice suporter am trăit meciul. Sunt suporter, am avut momente în care am suferit mult şi momente în care a sosit fericirea. Văd că nu e prea mare diferenţă între jucătorii englezi şi cei români. Trebuie să fim mai încrezători că putem să devenim cei mai buni. Să se odihnească, să fie liniştiţi. Ei cu şansă pot să ajungă acolo sus. Dacă ieşam noi campioni nu mai era loc de nimic. Ei probabi sunt motivaţi să ne depăşească. Un succes mare se creează cu mici detalii. În momentele cheie ies în evidenţă anumite lucruri, ca în seara asta. Jucători care au făcut diferenţa, bara, Radu a scos o minge fabuloasă, calitatea lui Coman pe care o ştiam, cred că v-aţi convins şi voi şi patronul Stelei. Ce penalti a scos.. E fabulous. Are calitate”, a spus Hagi.

Gheorghe Hagi a precizat că naţionala de tineret s-ar califica în semifinale chiar şi în cazul unui eşec cu Franţa, dar trebuie să joace la victorie. “Cred că suntem calificaţi chiar dacă pierdem cu Franţa. Să nu pierdem la scor…  Ei trebuie să joace la victorie. O refacere bună, Mirel va gândi ce strategie să facă. Sunt jucători foarte inteligenţi şi foarte buni. Meciul trei se joacă cu mintea, trebuie să fim foarte inteligenţi. Mirel cred că a adus la echipă personalitatea lui, dă echipei siguranţă. Jucătorii se simt ocrotiţi, se simt puternici, le transmite linişte şi putere şi copiii au nevoie de aşa ceva, să le dea curaj, să le dea încredere… Aurul României sunt jucătorii tineri. Sunt atât de fericit… Ne-au făcut să fim mândri. I-au bătut şi bravo lor. Eu sunt acum în linia a doua. Jucătorii trebuie să scrie istoria în teren şi ei au scris-o. Să le placă să muncească, să fie modeşti şi când intră pe teren să fie foarte ambiţioşi”, a adăugat fostul internaţional, Gheorghe Hagi.

Gigi Becali consideră că selecţionerul naţionalei de tineret, Mirel Rădoi, are ceva cu el şi de aceea nu-l titularizează pe atacantul FCSB Florin Coman.

„Eu l-am lăsat pentru echipa naţională. Numai că Dumnezeu i-a arătat astăzi, puţin. Nu te mai juca cu băiatul ăsta care te-a califcat. Ăsta ne-a califcat pe noi, Coman. Nu acum, în grupe. Dumnezeu i-a arătat dreptatea. Mirele, fii drept! Chiar dacă ai tu cu naşul ceva, fii drept. Şi i-a demonstrat Dumnezeu. Şi acum cred că o să fie drept. Ştiu eu ce are el, de ce nu-l bagă pe Coman? De ce nu joci cu Coman, că e cel mai bun jucător al nostru. Bine, probabil e mai bun ăsta, atacantul, cum îl cheamă, Puşcaş. Bine că a ieşit, dar vreau să zic”, a declarat Becali, la Digi Sport.

Rădoi a avut prima experienţă de antrenor la Steaua, în a doua jumătate a anului 2015, fiind demis de patronul Gigi Becali.

Reprezentativa under 21 a României a învins, vineri, la Cesena, cu scorul de 4-2 (0-0), selecţionata Angliei, în etapa a doua a grupei C de la Campionatul European de tineret. Tricolorii au învins şi în prima etapă, scor 4-1 cu Croaţia, astfel că sunt pe primul loc în clasament, cu şase puncte.

Au marcat: Gray ’79, Abraham ‘87  / Puşcaş ’76 (penalti), Ianis Hagi ’85, Coman ’89, ‘90+3

În celălalt meci al grupei, de la ora 22.00, se întâlnesc Franţa şi Croaţia.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.