Începe Festivalul ICon Arts Transilvania. 12 localități vor găzdui spectacole aproape în fiecare zi!

0

Ediția a XVII-a a Festivalului ICon Arts Transilvania se pregătește să înceapă oferind publicului un regal de trei săptămâni de muzică clasică și jazz, arte contemporane, premiere artistice și happening-uri itinerante în compania artelor, meșteșugurilor și tradițiilor locale.

ICon Arts, unul dintre cele mai longevive festivaluri dedicate artelor contemporane din România, va avea loc în acest an în perioada 22 iulie – 10 august la adăpostul bisericilor fortificate din Sudul Transilvaniei, în saloanele conacelor istorice și în grădinile cetăților din 12 localități de poveste: Alma Vii, Biertan, Criț, Dealu Frumos, Mălăncrav, Mediaș, Meșendorf, Râșnov, Richiș, Sibiu, Sighișoara și Viscri, unde aproape în fiecare zi un loc aparte va găzdui un eveniment special.

Programul complet este disponibil pe www.iconarts.ro și pe pagina de Facebook ICon Arts, iar intrarea va fi liberă, recomandată fiind rezervarea la adresa reservations@iconarts.ro

Inspirație. Creație. Expresivitate. Revelație. Începând cu acest an, evenimentele de la ICon Arts vor avea loc sub semnul celor patru tematici care vorbesc despre valori ale Festivalului ce s-au creat firesc în cele 17 ediții organizate până în prezent. Publicul, format din turiști, comunități locale, artistice și internaționale, va avea prilejul să se bucure de concerte de muzică clasică și jazz în aer liber sau în incintele fortificate, dar și pe scenele consacrate din Sibiu precum Sala Thalia și Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA.

Înapoi în satele istorice, muzica și artele se împletesc la Șezători postmoderne, după audiția unor concerte de operă în biserici vechi de 700 de ani, concerte în primă audițe absolută sau recitaluri de percuție. Muzica de jazz va putea fi descoperită și altfel în rezonanță cu dansul contemporan, iar publicul va avea parte de multe alte experiențe de excepție ce stau să se împlinească, de există curiozitatea de a le descoperi.

Musica Ricercata alături de Rodica Vică și Gabriel Bebeșelea, în deschiderea Festivalului ICon Arts

Sub semnul Revelației, luni, 22 iulie, de la ora 19:00, Festivalul ICon Arts Transylvania se deschide la Mediaș printr-un concert de excepție care va pune în valoare lucrări vechi ale compozitorilor transilvăneni, descoperite recent după secole de liniște, ce vor fi interpretate în dialog cu mari creații ale muzicii baroce. Vor concerta: ansamblul Musica Ricercata alături de distinsa soprană Rodica Vică, iar la pupitrul dirijoral va fi Gabriel Bebeșelea, inițiatorul proiectului Musica Ricercata și al conceptului muzical „BaRockIN’ Transylvania”, reputatul dirijor revenind cu acest prilej în mediul ICon Arts. Evenimentul va avea loc în interiorul Bisericii evanghelice Sfânta Margareta ce datează încă din anul 1488, acustica sa deosebită cu siguranță că va contribui la desfăvârșirea unei experiențe muzicale unice.

O săptămână cu 3 premiere artistice

Săptămâna va continua cu alte șase evenimente în spații de patrimoniu care vor aduce publicului un concert în primă audiție la Biertan, concertul de jazz „Un american la Paris – și la Viscri”, concertul de operă din splendida Biserică fortificată din Richiș, un spectacol de teatru în premieră prezentat la Alma Vii, un concert la patru violoncele va avea loc sâmbătă la Criț, săptămâna încheindu-se la Râșnov cu o altă premieră: un spectacol inedit de teatru – jazz rezultat al laboratorului creativ.

Evenimente în comun cu Transylvania Live, Săptămâna Haferland și Festivalul de Film și Istorii Râșnov

Una dintre misiunile principale ale Festivalului ICon Arts este, încă de la fondarea sa din anul 2003, aceea de a încuraja inovația artistică – prin cursurile și laboratoarele Academiei ICon Arts – și, totodată, de a apropia publicul de artele noi, promovând, astfel, și spațiile de patrimoniu. ICon Arts a devenit la scurt timp festivalul care unește comunități în jurul artelor contemporane, iar în completarea acestei evoluții firești, ICon Arts promovează evenimente organizate în parteneriat cu alte trei proiecte: Transylvania Live – în colaborare cu Mihai Eminescu Trust, Săptămâna Haferland și Festivalul de Film și Istorii Râșnov, găzduind, totodată evenimente din seria „4 Anotimpuri” și „5 pentru Vieru”. Mai multe amănunte în program.

ICon Arts Transilvania, Ediția a XVII-a, este un eveniment organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni, program prin intermediul căruia aceștia găsesc reale oportunități de afirmare acasă, pe scenele din România.

Unele evenimente incluse și în Festivalul ICon Arts fac parte din proiecte culturale co-finanțate de AFCN și de Primăria Municipiului Sibiu, conform programului.

Parteneri culturali: Exces Music, Mihai Eminescu Trust, Primăria Biertan, Filarmonica de Stat Sibiu, Biblioteca Astra Sibiu, Primăria Merghindeal, Sibiu, Săptămâna Haferland, Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, Experience Transylvania, Colinele Transilvaniei, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti, Hotel Ibis Sibiu, Complex Medieval Unglerus, Senator Wine.

Parteneri de mobilitate: Ares Travel, Aris

Parteneri media: Enjoytv Romania, Radio România Cultural, Mesagerul de Sibiu, Capital Cultural, Tribuna Sibiu, Agenția de Carte, Știrile Transilvaniei, ProfilCultural Sibiu, Ora de Sibiu, România Pozitivă.

Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

 UCIMR  este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 22 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.

Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.

De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.

Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.