Tedi și peste 1.300 de copii au dat ”Start la mișcare!” la mare!
Momente pline de distracție, dar și de mișcare pentru mulți copii aflați în vacanță la mare. Tedi, însoțit de nume mari ale sportului românesc precum handbalista Cristina Neagu și campioana olimpică la gimnastică Cătălina Ponor, alături de cunoscutul dansator Mihai Petre și realizatorul de programe de sport și nutriție Carmen Brumă, a organizat 3 evenimente în cadrul cărora cei mici au aflat informații importante despre cât de benefică este mișcarea pentru ei, dar s-au și distrat pe măsură. Concursuri provocatoare, jocuri creative și multe surprize i-au bucurat pe copii. Acestora li s-au adăugat demonstrații de handbal, lecții de gimnastică, de mișcare, nutriție și dans realizate de către cei patru promotori ai campaniei.
Campania ”Start la mișcare cu Tedi” se desfășoară de aproape 2 ani, ambasadorul acesteia fiind handbalista Cristina Neagu. Campania este organizată de compania Maspex Romania prin brandul TEDI și are drept obiectiv conștientizarea importanței sportului și a mișcării de la cele mai mici vârste.
Partenerul oficial al campaniei este Ministerul Tineretului și Sportului.
Peste 1.300 de copii au luat parte la evenimentele organizate de Tedi la malul mării în cadrul campaniei de conștientizare a importanței practicării sportului de la cele mai mici vârste ”Start la mișcare cu Tedi!”. Astfel, în zilele de 21 și 22 iulie, pe plaje din Eforie Nord, Constanța și Mamaia cei mici au participat la concursuri și jocuri creative și, nu în ultimul rând, au ascultat sfaturile și au urmat lecțiile de mișcare oferite de către Cristina Neagu, Cătălina Ponor, Mihai Petre și Carmen Brumă.
Toți cei prezenți au primit premii constând în produse și șepci Tedi. Câștigătorii concursurilor au primit ca premii mascote Tedi, pahare și perne personalizate cu îndrăgitul personaj Tedi.
„Ne bucurăm că această campanie de conștientizare a importanței mișcării în rândul copiilor a avut un succes atât de mare și pe litoral. Deși aflați în vacanță, cei mici au fost deosebit de atenți la informațiile primite de la promotorii campaniei și au urmat întocmai exercițiile realizate de aceștia. Suntem siguri că toate acestea reprezintă un exemplu foarte important în dezvoltarea armonioasă a celor mici. Creșterea sănătoasă a celor mici și determinarea lor de a face mai multă mișcare sunt obiective ale companiei noastre care are în derulare de mai mult timp proiecte sociale sportive.”, a declarat Mihaela Greluș, Director de Marketing Maspex Romania.
Pe 21 iulie, pe plaja Baracca (Belona) din Eforie Nord și pe plaja Mystic Beach City din Constanța, handbalista Cristina Neagu și gimnasta Cătălina Ponor au făcut mișcare și s-au distrat împreună cu cei mici. Tedi i-a susținut pe copii în mini-competițiile organizate, iar cele două campioane au făcut fotografii și au oferit autografe.
„Sunt de ceva timp ambasadorul programului ”Start la mișcare cu Tedi” iar acest lucru îmi oferă aceeași bucurie ca la început. Am participat la multe evenimente cu copii în cadrul campaniei, până acum organizate în școli. Mă bucur că ne adresăm celor mici și în vacanța lor de vară, căci nu trebuie pierdut niciun prilej de a-i determina pe copii, prin joc și distracție, să facă sport. Din punctul meu de vedere, pe lângă un corp sănătos, sportul formează caractere, dezvoltă personalitatea”, a declarat handbalista Cristina Neagu.
„Consider că mișcarea este foarte importantă din toate punctele de vedere deoarece te ajută să te dezvolți atât fizic, cât și psihic. De aceea răspund cu mare plăcere tuturor acțiunilor pe care Tedi le organizează pentru cei mici pentru a-i determina să facă mișcare”, a declarat gimnasta Cătălina Ponor.
Pe 22 iulie, la Aqua Magic din Mamaia, cunoscutul dansator Mihai Petre și Carmen Brumă, realizatorul de programe de sport și nutriție, au fost cei care au oferit lecții de mișcare și participat la distracția celor mici.
„Am fost de multe ori cu Tedi în școli ca să dăm împreună ”Start la mișcare”. De data aceasta a fost altfel, totul s-a desfășurat în afara școlii și în plină vacanță de vară. Asta da provocare: să arăți copiilor, când mintea lor este numai la joacă, cât de importantă este pentru ei mișcarea. Eu personal m-am bucurat mult de faptul că au fost mulți părinți prezenți pentru că eu cred că cei mici au nevoie de exemple reale și concrete. Este important ca adulții să dea startul la mișcare și la trăitul sănătos”, a declarat Carmen Brumă.
„De-a lungul timpului, am observat că e foarte important momentul și modul în care copiii încep să facă mișcare. Acesta trebuie să fie plăcut, distractiv, să le creeze o motivație intrinsecă astfel încât să poată continua pe viitor. Acesta este și modul în care Tedi abordează, prin campania „Start la mișcare cu Tedi”, stimularea copiilor de a face sport, de a trăi sănătos. Un argument solid care mă face să spun ”Da” cu mare plăcere la fiecare chemare de participare la acțiunile lui Tedi” a declarat Mihai Petre.
Compania Maspex Romania se implică de mai mult timp în acțiuni care vizează stimularea copiilor pentru practicarea sportului și a mișcării. Conștientizând importanța sportului în dezvoltarea armonioasă a celor mici, compania desfășoară, prin brandurile Tymbark și Tedi, programe sociale prin care copiii sunt încurajați să facă multă mișcare și să acorde, totodată, atenție tuturor sporturilor.