Medicii de familie critică numirea lui Vasile Ciurchea la șefia CNAS
Reprezentanții Federației Medicilor de Familie spun, într-o scrisoare către premier, că au luat la cunoștință cu uimire numirea lui Vasile Ciurchea în funcția de șef CNAS și subliniază că banii pacienților trebuie administrați de cei asupra cărora nu există urmă de suspiciune, cerând schimbarea lui.
„Banii și datele pacienților trebuie administrate de persoane asupra cărora nu există nici o urmă de suspiciune (…) Conducerea Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie a luat cunoștință cu uimire și rezerve de numirea domnului Dr. Vasile Ciurchea în funcția de Președinte Director General al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Respectăm decizia luată și motivul aducerii din nou în funcția de conducere a CNAS a unei persoane cu experiență, notând și că domnul Dr. Vasile Ciurchea este unul dintre cei mai longevivi președinți CNAS, ocupând această funcție și între anii 2007-2009 și 2014-2016″, se arată în scrisoarea Federației, adresată premierului Viorica Dăncilă, scrie replicaonline.ro.
În scrisoarea semnată de președintele Federației, dr. Raluca Zoițanu, se mai arată că medicii de familie își exprimă regretul pentru că nu a fost numit, în funcția Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, un specialist asupra căruia să nu existe nici o urmă de suspiciune și care să fi avut rezultate pozitive notabile pe durata mandatului său, în special în privința funcționării Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate.
„Cu siguranță atât în rândul foștilor președinți CNAS cât și în rândul președinților caselor județene de asigurări de sănătate există profesioniști care nu au fost niciodată urmăriți penal și care sunt apreciați de furnizori și de asigurați pentru activitatea avută. Suntem de asemenea îngrijorați în privința lipsei de deschidere spre dialog și a atitudinii ostile din trecut manifestată de domnul Dr. Vasile Ciurchea atunci când medicii de familie au semnalat problemele sistemului informatic administrat de CNAS. Timpul a arătat că toate disfuncționalitățile Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate reclamate de medicii de familie au fost și sunt și în prezent reale”, mai arată sursa citată.
Dacă domnul Ciurchea ar fi acordat atenție în perioada 2014-2016 semnalelor de alarmă trase de medicii de familie, poate nu ar fi existat blocajul de acum al PIAS, spune scrisoarea.
„Ne manifestăm încrederea, stimată doamnă Prim-ministru, că veți numi în cel mai scurt timp un alt președinte CNAS, înțelegând din declarațiile din spațiul public că numirea domnului Dr. Vasile Ciurchea este doar o soluție temporară”, mai arată sursa citată.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, referitor la faptul că Vasile Ciurchea este cercetat de DNA într-un dosar de corupție, că în cazul în care va fi trimis în judecată atunci îl va schimba pe acesta din funcția de șef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Vasile Ciurchea este cercetat, alături de alți șefi din cadrul CNAS, de DNA într-un dosar de corupție în care prejudiciul este estimat la peste 16 milioane de euro. Faptele cercetate de procurori vizează contractele încheiate privind sistemul informatic.