Anunț șoc: Băsescu se va retrage din PMP la finele anului

Traian Băsescu, preşedintele de onoare al Partidului Mişcarea Populară, declară că implicarea sa în tranziţia către un „nou” PMP se va încheia la sfârşitul anului, odată cu votul pe care îl va da în favoarea candidatului formaţiunii la prezidenţiale.

„Noi am început acest proces de tranziţie, de la mine către un nou PMP, odată cu ocuparea funcţiei de preşedinte al partidului de către Eugen Tomac. Astăzi suntem, dacă veţi da un vot pozitiv, suntem în situaţia în care tranziţia se cam apropie de sfârşit şi va lua sfârşit în ziua votului. Când mă duc, voi vota candidatul partidului şi voi considera că nu mai am nicio obligaţie faţă de PMP. Deocamdată rămân angajat în a-mi da cu părerea prin sediul partidului, pentru că faţa partidului trebuie să se schimbe şi partidul trebuie să evolueze”, a precizat duminică Băsescu, în şedinţa Colegiului Naţional al PMP.

Băsescu a adăugat că prin propunerile sale – Theodor Paleologu, candidat din partea PMP la alegerile prezidenţiale şi Mihail Neamţu, purtător de cuvânt şi şef de campanie al partidului -, Partidul Mişcarea Populară „se va muta în altă categorie decât cea de tip PMP, Pro România, la limita de jos a solvabilităţii politice”.

„Aşa cum suntem nu am putut decât să trecem de fiecare dată pragul şi atunci trebuie jucat în politică, trebuie să găsim soluţii alternative la ceea ce am avut până acum ca electorat. Eu cred că soluţia pe care v-o propun este una bună, o soluţie care poate să mute partidul în altă categorie decât cea de tip PMP, Pro România, la limita de jos a solvabilităţii politice”, a spus Băsescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.