Luptă aprigă pentru titlul național la ciclism

140 de mici cicliști, cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, au participat la Campionatele Naționale de Șosea pentru Copii, concurs ajuns la a șaptea ediție. Combinată cu a treia ediție a International Novak Cycling Cup Academy, competiția a reunit la start sportivi din Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova și România.

Cicliștii s-au întrecut la contratimp și în proba de fond. Președintele federației, Eduard Novak, este încântat de numărul mare de participanți.

“Este proiectul meu de care sunt cel mai mândru de când sunt președintele federației. Îmi aduc aminte că la prima ediție, în 2013, anul în care am preluat federația, la start erau șapte copii, dintre care trei erau ai mei. Îmi amintesc de privirile acelea ale antrenorilor care se uitau și nu înțelegeau ce vrea președintele acesta cu copiii aceștia. Sper că acești copii, în câțiva ani, vor deveni mari campioni ai României”   – Eduard Novak, președinte FR Ciclism

Competiția de la Miercurea Ciuc i-a amintit campionului paralimpic de începutul carierei sale.

“Eram în clasa a patra, am câștigat titlul național la Tușnad Băi. Atât de mult mi-a plăcut primul loc atunci, că mi-am spus de ce să nu câștig în fiecare an. Așa că mi-am propus și am câștigat zece ani la rând”   – Eduard Novak, președinte FR Ciclism

Eduard Novak este singurul campion paralimpic din România, după medalia de aur obținută la Jocurile Paralimpice din 2012, de la Londra. Din 2013, Eduard Novak ocupă funcția de președinte al Federației Române de Ciclism.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.