Premierul Boris Johnson, în centrul unui nou scandal

Premierul britanic, Boris Johnson, este suspectat de un posibil conflict de interese pe vremea când era primar al Londrei, din cauza legăturilor sale cu o femeie de afaceri care a beneficiat de finanţări publice, ceea ce ar putea duce la deschiderea unei anchete penale împotriva sa, informează sâmbătă AFP.

Potrivit Sunday Times, Jennifer Arcuri, fostul manechin american devenită femeie de afaceri, ar fi obţinut în total 126.000 de lire sterline (aproximativ141.000 de euro) din banii publici şi a putut beneficia de un acces privilegiat la evenimente oficiale datorită legăturilor sale cu Boris Johnson.

Premierul britanic, Boris Johnson, – care a înregistrat de la sosirea sa la putere la sfârşitul lunii iulie mai multe eşecuri amare atât în parlament, cât şi în justiţie în privinţa dorinţei sale de a realiza cu orice preţ Brexitul la 31 octombrie – a fost primar al Londrei între 2008 şi 2016.

În urma dezvăluirii acestui caz, administraţia regiunii metropolitane a Londrei (Greater London) a sesizat serviciul competent în materie – independentul Office for Police Conduct (IOPC) – pentru a evalua dacă este necesară deschiderea unei anchete penale împotriva fostului primar al Londrei, a indicat aceasta vineri într-un comunicat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.