Aur, argint și bronz la World Cadete Challenge

Tenisul de masă românesc continuă să urce pe podium în competițiile internaționale. De această dată, medaliile au fost cucerite la World Cadete Challenge, competiție ce are loc la Władysławowo (Polonia), în perioada 23 – 31 octombrie.

Elena Zaharia a cucerit medalia de aur cu echipa Europa. În finală, Europa a învins formația  ITTF Hopes cu 3-0. Elena Zaharia a adus un punct important prin victoria cu 3 la 1 din meciul cu Emily Tan. Alături de Elena Zaharia, din selecționata feminină a Europei au mai făcut parte Dorottya Tolgyes (Ungaria), Hana Arapovic (Croația) și Vlada Voronina (Rusia).

Iulian Chiriță a obținut medalia de argint cu echipa ITTF Hopes, după o finală pierdută cu 0-3 în fața echipei Asiei. În ultimul act al competiției, Iulian Chiriță a cedat cu 1-3 meciul împotriva lui Sora Matsushima (Japonia). Alături de Iulian Chiriță, din echipa ITTF Hopes au mai făcut parte Ebrahim Gubran (Yemen), Daniel Berzosa (Spania) și Izaac Quek (Singapore).

Darius Movileanu a câștigat medalia de bronz cu echipa Europa. În meciul pentru locurile 3-4, Europa a învins echipa Poloniei cu 3-0. Românul s-a impus cu 3-1 în partida cu Alan Kulczycki. Alături de Darius Movileanu, din selecționata masculină a Europei au mai făcut parte Louis Laffineur (Belgia), Denis Izumrudov (Rusia) și Simon Belik (Cehia).

La World Cadete Challenge, sportivii români sunt însoțiți de antrenorii Liliana Sebe și Emilian Bulbuc.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.