O mișcare neonazistă din Germania a amenințat cu moartea mai multe personalități

Mai mulţi aleşi germani, inclusiv ecologişti, au primit în ultimele zile ameninţări cu moartea de la mişcarea neonazistă, la câteva luni după asasinarea unui ales din cadrul Uniunii Creştin Democrate (CDU, conservatori) a cancelarului Angela Merkel de către un activist de extremă dreapta, relatează AFP.

Deputatul ecologist de origine turcă Cem Özdemir a primit la 27 octombrie un e-mail semnat ”Divizia Armelor Nucleare”, aripa germană a unui grupuscul clasat drept periculos în Statele Unite, în care este avertizat că se află pe ”lista” personalităţilor de executat. Altă ecologistă, Claudia Roth – vicepreşedinta Bundestagului (Parlamentul german) – a primit în aceeaşi zi un e-mail asemănător.

”Autorităţile supraveghează foarte îndeaproape activitatea acestei «Divizii a Armelor Nucleare»”, a dat asigurări luni, într-o conferinţă de presă obişnuită un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne. Acest grupuscul, a precizat el, ar fi activ în Germania din 2018, potrivit news.ro.

În ultimele săptămâni, alte personalităţi politice, între care Mike Mohring, preşedintele CDU în Turingia, au fost ţinta unor ameninţări cu moartea, într-o atmosferă, potrivit ministrului de Interne Horst Seehofer de ”exacerbare problematică a violenţei în societatea” germană.

O anchetă în acest sens a fost încredinţată Biroului federal al poliţiei criminale (BKA). Cem Özdemir se afla deja sub protecţia poliţiei, după ce a primit ameninţări în urma criticilor sale la adresa regimului preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, informează news.ro.

Această atmosferă a determinat Guvernul german să ia, la 30 octombrie, măsuri împotriva violenţelor extremei drepte, vizând vânzările de armament şi discursul urii pe Internet, la câteva săptămâni după un atentat antisemit şi rasist la Halle.

Ameninţările intervin la aproape şase luni de la asasinarea în Hesse a lui Walter Lübcke, un ales local din cadrul CDU favorabil migranţilor, al cărei principal suspect, aflat în detenţie, este membru al mişcării neonaziste

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.