Adina Vălean, noul comisar european al României
Guvernul Orban a luat în discuţie în şedinţa de miercuri nominalizarea comisarului european din partea României, după ce propunerile înaintate de Guvernul Dăncilă au fost respinse la Bruxelles. Ludovic Orban trimite două propuneri: Siegfried Mureşan şi Adina Vălean.
Adina Vălean a fost acceptată comisar european din partea României, confirmă mai multe surse de la Bruxelles.
Ludovic Orban, declaraţii după şedinţa de guvern:
După consultarea cu preşedintele Iohannis, am luat decizia de a trimite la Bruxelles două propuneri pentru funcţia de comisar europeandin partea României: Siegfried Mureşan şi Adina Vălean.
Voi trimite o solicitare celor doi preşedinţi ai camerelor Parlamentului de a organiza audieri în comisiile de specialitate pentru cei doi europarlamentari propuşi.
Ursula von der Leyen, preşedintele ales al Comisiei Europene, a cerut în repetate rânduri României să nominalizeze o femeie pentru funcţia de comisar european, pentru a respecta cota de gen.